Dinamo are un meci foarte important luni seară, pe stadionul ,,Arcul de Triumf”.
Fără spectatori, doar copiii vor avea acces, dar Dinamo are mare nevoie de puncte. Dennis Politic, jucătorul lui Dinamo, care a lipsit în ultima luna, a prefațat duelul cu Petrolul de luni seară:
,,O să fie un meci foarte greu, la fel ca toate celelalte meciuri. E o echipă incomodă, mai sus decât noi în clasament, dar vom fi motivați să câștigăm meciul de luni seară. Decizia de a juca fără fani, a fost supărătoare, e incomodă, nu e o scuză, dar e un dezavantaj, o să încercăm să ne motivăm. Ne va fi greu, dar nu avem timp să ne plângem de milă.
Îmi doresc să vină copiii în număr cât mai mare, sper să ne susțină și să strige tare pentru noi. Pauza a fost bună, am muncit foarte mult, m-am antrenat cu echipa și a fost o săptămâna intensă, sper să punem în practică tot ce am lucrat.
Este o luptă acerbă, noi trebuie să ne concentrăm pe noi și să obținem cât mai multe victorii, să terminăm campionatul și să rămânem în prima ligă. Presiunea este una destul de mare, gestionarea emoțiilor va fi importantă, nejucand cu fani, experiența va conta, au mai fost colegi care au trecut prin situații similare. Avem jucători cu experiență pentru a ne putea salva.
Este o decizie a comisiei, care s-a luat, noi am discutat, gândim cu toții să ne motivăm, nu putem schimba noi, s-a depus contestație, noi suntem concentrați pentru următorul meci, să fim motivați pentru a obține cele trei puncte.
Fanii vin la stadion să ne susțină, ne-au susținut tot sezonul, mai sunt și anumiți fani care sunt mai nervoși, bătăi au mai fost în fotbal între fani, suspendări, dar pentru noi este un moment destul de important, trebuie să ne concentrăm pe ce putem controla.”, a declarat Dennis Politic la conferința de presă.