Informații proaspete: Dinamo deschide ușile pentru investitorii straini
Andrei Nicolescu, administratorul special al lui Dinamo, a discutat despre perspectivele atragerii de investitori străini pentru echipă în viitorul apropiat.
În calitate de reprezentant al Red&White, firma care deține pachetul majoritar de acțiuni la Dinamo,
Nicolescu a prezentat motivele pentru care ar prefera să stabilească parteneriate cu antreprenori internaționali.
„E posibil (n.r. – să fie acționari străini la Dinamo), tot timpul sunt discuții. Dinamo are acționari puternici, dar încă este nevoie de susținere.
Ne-am orientat și în zona de afară pentru două componente. Prima – capacitatea de a înțelege investiția
în infrastructură, pe termen mediu-lung, lucru pe care românii nu îl înțeleg și vă spun asta cu toată onestitatea.
A doua componentă – celebrul «know-how». Nu încercăm să inventăm roata la Dinamo, sunt foarte
multe cluburi din afară care au trecut prin aceste proceduri, au înțeles ce înseamnă marketing,
management, implementarea strategică a unor decizii”, a declarat Nicolescu la GSP Live.
Am început foarte bine la Dinamo, cu un rezultat excepțional, promovarea, după care am resimțit un
recul cauzat de mai mulți factori. Sunt chestiuni mai degrabă obiective. A fost un final de an destul de
intens. În noiembrie am realizat că sunt 16 meciuri fără victorie și era un mare semnal de alarmă.
Ce s-a întâmplat după 1 decembrie e un plus din punct de vedere sportiv pentru Dinamo. Suntem pe un
drum de construcție progresivă foarte bine definit. Avem o structură care nu are cum să nu dea rezultate.
– Andrei Nicolescu, administrator special Dinamo