Mircea Lucescu îl răspunde dur lui Negoiță

Afișări 5.951

Într-o intervenție telefonică la Digi Sport Special, Mircea Lucescu (78 de ani) nu a stat pe gânduri și i-a răspuns acid lui Ionuț Negoiță (50 de ani).

Marele antrenor al României l-a atacat pe Negoiță și a spus că este principalul vinovat pentru distrugerea lui Dinamo.

”Nu a fost un dialog la distanță. Nu are niciun rost. Văd că unul ca Negoiță, care pur și simplu a distrus Dinamo, a luat o parte din Săftica, el a profitat și îmi face mie observație. Am fost un antrenor care a dus o echipă la un anumit nivel, el trebuia să susțină echipa, să o ducă mai departe, pentru că el căuta imagine, popularitate.

A căutat avantaje materiale în detrimentul echipei de fotbal și a clubului Dinamo. Își permite să îi judece pe alții. Eu sunt doar un antrenor și cred că am ajutat-o pe Dinamo mai mult decât el. El nu a făcut decât să profite de situația lui Dinamo. A dus echipa în faliment, a dus-o în insolvență.

Ar face bine să se gândească, să dea înapoi centrul de pregătire, terenul unde se pot construi terenuri de fotbal pentru copii. Astea sunt problemele. Sunt oameni care au profitat. În anii ’90, echipele românești se puteau bate cu oricine. După ’90, au apărut oameni care au profitat.

Au fost oameni care nu aveau ce să caute în lumea fotbalului. Și la nivelul Federației, Mircea Sandu, care a profitat enorm. A obținut și rezultate, e adevărat, dar nu s-a gândit ce ar fi trebuit să facă el. Au neglijat echipele de juniori. Rezultatele din anii 90 au fost determinate de modul în care s-a lucrat în anii 80. Să sperăm că această calificare a echipei naționale va produce un eveniment în fotbalul românesc”, a spus Mircea Lucescu.

Ce declarase Ionuț Negoiță:

”Niciodată! (n.r.: nu crede în tandemul Ion Ţiriac – Mircea Lucescu la Dinamo) De ce? Din principiu! Nu-i văd! Nu e o treabă ușoară la Dinamo. La vorbe ne pricepem mulți, ca să mai povestim sau mai știu eu ce.

Dar ca să ne asumăm lucruri… Am văzut asta la foarte puțini. Văd mulți dinamoviști sau așa-ziși dinamoviști care comentează tot timpul, dar niciodată n-au pus un leu la Dinamo, ba din contră, au fost pe luate și au pretenții de la alții.

O treabă n-o faci cu vorbe, o faci cu fapte! Aici se vede cine se implică la modul real, nu pe povești! Fotbalul înseamnă dureri mari de cap. Bani pierzi, obligatoriu, dar faci alții. (…) Dar fotbalul înseamnă mai mult de atât, înseamnă și multă presiune, mult stres, e un consum foarte mare.

Numai când ești implicat în linia întâi îți dai seama, e ca în război, atunci îți dai seama cu adevărat ce înseamnă un război”, a declarat Ionuţ Negoiță, potrivit gsp.ro.

Citește și:

Extrădarea lui Cătălin Cherecheş, o chestiune de zile. Decizia nemților

Distribuie și prietenilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *