Conducerea lui Dinamo reacționează: ,,Nu suntem respectați” thumbnail

Conducerea lui Dinamo reacționează: ,,Nu suntem respectați”

Dinamo a pierdut două puncte pe final de meci, cu Petrolul, un meci mai puțin reușit, dar în care arbitrajul a jucat un rol important.

Dinamo a fost încă o dată dezavantajată de arbitraj și conducerea clubului nu mai știe ce să facă pentru a avea parte de arbitraje corecte în campionat. Andrei Nicolescu, administratorul special al clubului Dinamo, a reacționat după ceea ce s-a întâmplat în finalul de meci:

,,Este foarte frustrant, pentru că o decizie de genul asta nu e prima dată când se ia împotriva lui Dinamo, la UTA, la Sepsi cu 2 penalty-uri, la Craiova penalty neacordat, astea vin repede, să iei o decizie de genul asta în minutul 93, spune mult despre cât își doresc arbitrii să vadă Dinamo în Liga I. Avem trei faze controversate în 5 secunde și toate sunt împotriva lui Dinamo, avem offside, fault în atac și eventual penalty, toate împotriva lui Dinamo.

Ce să mai zic, ce semnal de alarmă să mai trag, i-am scris public, oficial, ce pot să mai fac mai mult de atât. Cred că singura noastră șansă este ca presa să respectați adevărul faptic, altă șansă nu avem. Mai mult decât ce am făcut și am fost ignorat complet, nu știu ce să mai facem. Contează că noi să fim respectați și noi nu suntem. Dinamo e altceva acum, dar degeaba, să spun mereu aceleași lucruri pe care le-am repetat.

Noi ne-am exprimat public opinia și am fost ignorați, singura șansă este ca în presa de sport să se nască discuția și să se arate efectiv, vă trimit cele 15 faze de genul, le mai iau și pe astea, să vedem cum din 17 faze controversate, toate sunt împotriva lui Dinamo.”, a transmis Andrei Nicolescu la ,,Fanatik Superliga”.

,,O a doua repriză mai fricoasă, ne-am retras prea mult, dar discutăm de o fază care poate decide un campionat, o retrogradare. Jucătorii au fost foarte căzuți, au fost niște declarații la nervi ale lui Amzar, nu am apucat să vorbesc cu el, trebuie să fie mai temperat. Nu e maniera ok să decizi un play-out, cum ni se întâmplă nouă.

Manieră în care avem suspendat terenul, manieră de a judeca faza penalty-ului. VAR-ul ar fi trebuit să judece toate fazele, a ieșit din discuție la analiza arbitrilor. Domnii arbitrii erau foarte liniștiți, nu aveau nicio urmă de stres, ținând cont de repercusiunea deciziilor.”, a mai spus administratorul special al clubului

,,La jucători intervine această frică, nu am reușit să facem bine în ultimele 20 de minute, nu a fost atac din partea lui Dennis Politic, el se referea că trebuie să fim de 3 ori mai puternici. Ne-au luat suporterii, acum ne fură și în minutul 93, trebuie să avem 2-0 ca să putem câștiga.”

Distribuie și prietenilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *