Written by Neuroștiința învățării în corectarea greșelilor tehnice în sport
Studiu de George Vescan – psiholog CS Dinamo
În continuarea studiului ”Știința învățării aplicată în pregătirea sportivilor”, postat pe website-ul CS Dinamo (link aici), acest studiu își propune să vină în sprijinul antrenorilor care consideră că este o muncă foarte grea să corecteze deficiențele tehnice odată ce a fost fixată sportivului la nivel reflex.
În domeniul sportului de performanță, corectarea greșelilor tehnice poate fi o provocare mare pentru orice antrenor. De aceea, să analizăm motivele posibile din spatele acestei dificultăți:
1. Neînțelegerea informațiilor pe care antrenorul le transmite sportivului
2. Pregătirea fizică insuficientă
3. Starea emoțională: nesiguranța, neîncrederea, frica, nervozitate prea mare
4. Neatenția, plictiseala datorată rutinei sau stării de ”pilot automat”
5. Feedback bazat pe critică (sublinierea greșelilor fără a preciza soluția corectă).
Așadar, este important ca antrenorii să țină cont de următoarele etape care se regăsesc în domenii ale neurologiei aplicate* și ale științei învățării:
1.Pentru ca antrenorul să nu aibă surpriza ca sportivul să nu înțeleagă informațiile/indicațiile pe care le transmite este bine să folosească un limbaj cunoscut de sportiv (1), să folosească un limbaj multi-senzorial(2) (să îi dea elemente vizuale, auditive, kinestezice), deoarece fiecare individ are predominant un anumit canal senzorial sau poate două din cel cinci, prin care percepe informațiile din mediu (3). Iar după ce a transmis elementele necesare, să întrebe sportivul ce a înțeles. Astfel își va da seama dacă sportivul a înțeles sau nu ce a vrut să-i spună antrenorul cât și pentru a întări procesul de integrare a informației (4).
2. Este evident că dacă unui sportiv îi lipsește mobilitatea sau forța dintr-o anumită grupă musculară, tehnica va fi defectuoasă, iar soluția este să antreneze aceea zonă, dar pentru a antrena aceea grupă musculară mai întâi trebuie identificată.
Iată câteva strategii pentru a observa și a aborda zonele slabe:
– analiza vizuală (observați semne de slăbiciune, asimetrii, dezechilibre sau compensații);
– analiza biomecanică (folosiți tehnologia pentru a urmări unghiurile, vitezele și forțele articulațiilor, cinematica și cinetica articulațiilor);
– electromiografie (5)(mușchii slabi prezintă o activare EMG mai scăzută);
– testare funcțională (teste de echilibru – evaluează stabilitatea și controlul muscular);
– testare de rezistență (dinamometrie izocinetică (6), o repetare maximală).
Acestea sunt doar câteva trimiteri în literatura de specialitate, dar în general antrenorii cu experiență pot identifica defectele tehnice legate de slăbiciunea musculară dacă își propun să observe cauza fizică.
3. Stările emoționale precum: nesiguranța, neîncrederea, frica, nervozitatea, sunt neperformante în executarea corectă a tehnicilor care au nevoie de luciditate, atenție focusată, autoanaliză, coordonare ș.a. După expertul în psihologia sportului Timothy Gallwey, gândirea declanșează emoții, care la rândul lor schimbă biochimia și starea corporală. Cu alte cuvinte, Gallwey explorează modul în care discursul interior/gândurile negative (ex: dacă o să greșesc, dacă ratez, dacă o să fiu criticat, să nu dezamăgesc) provoacă emoții nedorite care influențează la rândul lor starea corporală.
Atunci când sportivul simte nesiguranță devine precaut, ezitant și ca urmare va întârzia unele elemente tehnice, deci va greși. Așadar, antrenorul trebuie să fie atent la starea emoțională a sportivului în practica optimizării tehnice și să îi potențeze starea de siguranță prin următoarele metode:
– lăsând sportivului câteva secunde înaintea execuției pentru a repeta mental de câteva ori ce are de făcut (adică să se concentreze sau să-și programeze execuția);
– să împartă execuția în câteva părți;
– să repete fizic de câteva ori partea din execuție pe care sportivul o face foarte bine;
– să îi ofere feedback orientat pe soluții;
– să continue execuția în momentul în care sportivul este pregătit și își dorește.
O altă explicație vine din partea autoarei dr. Gabija Toleikyte (8) care precizează că în starea de teamă sau nesiguranță, neocortexul consumă multă energie, ceea ce nu îi convine creierului de mijloc (sistemului limbic) și prin urmare îl va disocia (rămânând pe ”pilot automat”) sau chiar îl poate bloca.
4. Neatenția, plictiseala sau starea de ”pilot automat”, au la bază submotivația sau supramotivația.
Submotivația apare când solicitarea este percepută ca nefiind o provocare, fiind ușoară. Este ca atunci când un sportiv desconsideră adversarul sau când antrenamentul este lung și plictisitor, iar el are chef de altceva. Submotivația declanșează un mecanism de economie al creierului, prin urmare sportivul în deficit de atenție, energie și scop este predispus greșelilor tehnice, iar indicațiile de corectare ale antrenorului vor fi în zadar.
Supramotivația se declanșează când sportivul își dorește foarte mult să câștige, dar în aceeași măsură îi este teamă să nu piardă sau când gândește că are un procedeu greu de făcut și îi este teamă să nu greșească, să fie criticat sau să se accidenteze. Această nesiguranță creează o stare de presiune și consum de energie la nivelul neocortexului încât mecanismul de protecție al sistemului limbic va disocia neocortexul și va intra pe pilot automat. Antrenorul trebuie să inducă sportivului starea de motivație optimă pentru a aduce modificări de durată tehnicii sportivului.
După neurocercetătorul dr. Gabija Toleikyte ”pentru a ne crește motivația trebuie să ne activăm centrii recompensei din creier”(8). O soluție pentru a activa centrii recompensei este ca sportivul să anticipeze satisfacția sau bucuria lucrului bine făcut pe care o va avea după reușită. Urmărind reușita, centrii recompensei situați în sistemul limbic vor elibera dopamină înainte și în timpul execuției, mai ales dacă la final se așteaptă la validare și apreciere.
Dopamina este principalul motivator al creierului, acest hormon energizează creierul și corpul, mărește luciditatea, anticiparea și este esențial pentru intrarea în starea de flux sau optim motivațional. Daniel Goleman în cartea ”Focus – Motivația ascunsă a performanței”, consideră că cei care dețin o concentrare intensă sunt cei cărora le place să facă tot ceea ce fac. ”Concentrarea maximă asupra lucrului lor îi face să se simtă bine, iar plăcerea este markerul emoțional pentru starea de Flow.”(9)
5. Goleman precizează în continuare: critica focusată pe greșelile sportivului va fixa și mai mult greșelile la nivel subconștient, ”atunci când antrenorul își canalizează atenția și discursul doar pe ce să nu facă sportivii în meci, rezultatul este de obicei negativ” (9), apoi sportivul dezvoltă o teamă de a nu greși, ceea ce va întări reprezentarea greșelii, datorită asocierii cu această emoție (în creierul de mijloc amintirile sunt asociate cu anumite emoții, chiar și memoria motrică este susținută de o anumită stare emoțională). Am cunoscut sportivi care în timpul antrenamentului mental, în care trebuia să-și imagineze procedeul/elementul corect executat, ei vizualizau greșeala. Aceștia mi-au declarat că peste voința lor greșeala apărea în imaginația lor. Acesta este rezultatul unui feedback greșit folosit de antrenorul care a punctat greșeala într-o manieră foarte critică fără a insista pe soluție. Comenzile antrenorului trebuie să fie orientate spre cum vrea să facă tehnica sportivul nu să urmărească momentul greșelii pentru ca apoi să îi repete pe un ton iritat sportivului ce a greșit. De ex: ”nu mai ține brațul îndoit” nu este aceeași informație cu ”întinde brațul”.
Revenind la știința învățării și „efectul de spațiere„, sportivul pentru a învăța o deprindere motrică nouă trebuie să-și formeze noi reflexe motrice care presupun crearea de noi rețele neuronale pe care antrenorul să le întărească prin repetiție. Asta presupune timp, energie și repetitivitate. Creierul va păstra noile rețele doar dacă acestea sunt utilizate suficient de des, (de aceea se numește plasticitate dependentă de activitate), adică este mult mai eficientă revizuirea unei tehnici 10 minute în cadrul a 10 antrenamente, decât repetarea tehnicii 100 de minute la un singur antrenament. În studiile despre utilizarea spațierii în loc de comprimare (totul o dată) s-a constatat o diferențiere de 30% în proba de verificare finală (10).
În concluzie, antrenorul performant ține cont de conținutul și calitatea comunicării, de pregătirea generală și specifică a grupelor musculare, de starea emoțională, de a fixa mai multe repere, realizarea acestora în timpul sau după antrenament prin discuții de analiză și conștientizare, pentru ca apoi să ofere feedback constructiv, bazat pe soluții și mai puțin pe critici.
*Neurologia Aplicată face o punte între cunoștințele teoretice și aplicarea practică. Neurologia Aplicată poate fi denumită și Inteligență Neuro-Somatică sau Neurologie Funcțională” Aceste domenii cuprind diverse abordări, exerciții și intervenții pentru a îmbunătăți funcția creierului, a optimiza motricitatea și a îmbunătăți starea de bine generală.
REFERINȚE
- https://nlptopcoach.com/mirroring-in-nlp/
- https://www.understood.org/en/articles/multisensory-instruction-what-you-need-to-know
- https://coacharya.com/blog/sensory-representation-vakog-influence-on-thought-learning
- https://schoolreviews.education.qld.gov.au/res/Documents/insights-paper-empowering-learning-through-pedagogy.pdf
- https://www.medlife.ro/articole-medicale/electromiografia-emg-recomandari-beneficii
- https://markettay.com/ro/dinamica-izocinetic%c4%83-implica%c8%9bii-pentru-testarea-muscular%c4%83-%c8%99i-reabilitare/
- https://theinnergame.com/inner-game-books/the-inner-game-of-stress/
- Toleikyte, G., (2021) F*ck! De ce nu mă schimb?, Edit. Lifestyle Publishing, București
- Goleman, D., (2020) Focus – Motivația ascunsă a performanței, Edit. Curtea Veche Publishing, București
- Baggett, P. (1984). Role of temporal overlap of visual Und Auditorymaterial eun forming, revista de Educațional Psihologie
CS Dinamo, 03 aprilie 2024