Written by Preambul
„Gloria nu este strălucirea unei victorii efemere, ci lumina care persistă în amintirea faptelor mărețe. Este ecoul care răsună în timp, depășind limitele momentului și înălțându-se peste vremuri ca un far călăuzitor pentru sufletele care îndrăznesc să viseze.”
Pe 11 aprilie 1984, un tânăr de 15 ani, cu fața plină de coșuri, privea cu ochi mari spre ecranul televizorului, cu ecran alb-negru, aviz tinerilor de astăzi, sperând că Dinamo va izbândi. Astăzi, acel băiat, acum cu mai puține coșuri, fără podoabă capilară, cu ceva burtă, dar cu aceeași pasiune, își amintește cu nostalgie și un zâmbet larg de acele vremuri.
Era o zi în care soarta a ales să scrie o poveste care va rămâne veșnic în inimile suporterilor. Pe stadionul echipei din Liverpool, Anfield Road, “câinii roșii” au arătat că spiritul și voința pot sfida chiar și cele mai mari adversități, chiar dacă la final, scorul nu a fost în favoarea lor.
„Principalul” Dumitru Nicolae Nicușor și secundul său, “Procurorul” Cornel Dinu, priveau de pe margine cum elevii lor, în frunte cu Lică Movilă, Ionel Augustin, Costel Orac și ceilalți, își puneau amprenta pe istoria clubului. În acele momente, când mingea se lovea de bara porții lui Grobbelaar, simțeam cum istoria se scrie sub ochii noștri. Era ca și cum soarta însăși se juca cu destinele noastre, lăsându-ne să atingem gloria, dar fără a ne permite să o cuprindem cu adevărat. Și totuși, chiar și în fața înfrângerii, Dinamo a rămas măreață. Lovitura lui Samuel Lee, care a înclinat balanța meciului, nu a putut știrbi mândria și onoarea cu care “câinii” au luptat până la ultimul fluier.
În fotbal, ca și în viață, uneori ești forțat să înghiți amarul înfrângerii, chiar și când meriți mai mult. Dar în acele momente când caracterul se formează, înveți că adevărata victorie nu stă în scorul de pe tabelă, ci în modul în care te ridici după ce ai fost doborât.
Astăzi, când privim înapoi la acele zile de glorie, nu putem decât să ne înclinăm în fața măreției și să ne amintim că, pentru o clipă, Dinamo a fost pe buzele tuturor în Europa. A fost o echipă care a jucat nu doar pentru un oraș sau pentru o țară, ci pentru spiritul însuși al fotbalului.
Chiar dacă timpul a trecut și gloria pare acum doar un ecou al trecutului, amintirea acelor zile rămâne vie în inimile noastre. Dinamo București, prin curajul și pasiunea cu care a jucat în acea semifinală, ne-a arătat că fotbalul este mai mult decât un sport – este o poveste care se scrie cu fiecare pasiune, cu fiecare vis, cu fiecare moment de neuitat.
Așadar, să ne amintim de acea zi de 11 aprilie, nu doar ca o dată în calendar, ci ca un simbol al speranței și al viselor neîmplinite.
Și să nu uitați de acel băiat de 15 ani, care, în ciuda unei feței marcate de semnele firești ale adolescenței, a învățat că eroii nu sunt doar pe terenul de fotbal, ci și în inimile celor care îndrăznesc să viseze.
Pentru că inima fiecărui suporter dinamovist, arde o flacără veșnică, un foc care nu se stinge vreodată. Este flacăra măreției și a gloriei, o amintire vie a zilelor când Dinamo nu era doar un nume, ci un simbol al excelenței în fotbal. Echipa noastră a fost odată un colos, un gigant care pășea neînfricat pe terenul de joc, iar ecoul aplauzelor și strigătelor de încurajare încă răsună în colțurile stadionului.
Astăzi, facem apel la tinerii noștri, să privească înapoi cu respect și admirație, să învețe din istoria bogată a acestui club și să-și însușească spiritul de luptători al lui Dinamo. Să nu uite că fiecare meci jucat, fiecare gol marcat, și fiecare victorie obținută, au fost cărămizi care au construit temelia pe care stă astăzi istoria acest club.
Și chiar dacă vremurile de glorie par a fi o amintire îndepărtată, să nu ne pierdem speranța. Dinamo nu este doar o echipă, este o familie, o comunitate, un ideal. Este timpul să ne ridicăm din nou, să reconstruim și să redăm strălucirea de altădată. Cu încredere și determinare, să privim spre viitor, căci Dinamo va renaște și va străluci din nou, mai măreț decât oricând. Pentru că noi suntem Dinamo, și măreția este destinul nostru!
Am scris aceste rânduri ca o încercare de a captura esența acelor momente memorabile și de a le aduce omagiu prin cuvinte. Este o reflecție asupra trecutului, dar și o speranță pentru viitor, căci așa cum Dinamo a strălucit odată, poate că va veni o zi când va străluci din nou.