HANDBAL. Haniel Langaro, dublu câștigător al EHF Champions League cu Barca, două sezoane la Dinamo thumbnail

HANDBAL. Haniel Langaro, dublu câștigător al EHF Champions League cu Barca, două sezoane la Dinamo

HANDBAL. Haniel Langaro, dublu câștigător al EHF Champions League cu Barca, două sezoane la Dinamo

LANGARO_TRANSFERÎncepem campania de transferuri pentru sezonul 2024-2025 cu un jucător de top. Internaționalul brazilian Haniel Langaro (29 de ani) a semnat cu Dinamo un contract pentru următoarele două sezoane. Inter stânga, Langaro vine de la FC Barcelona, cu care a câștigat două trofee EHF Champions League (2021 și 2022), dar și multe alte trofee în ultimii patru ani.

Născut pe 07.03.1995 la Umarama, Langaro a ajuns în Europa în 2016, la Club Balonmano Ciudad de Logrono (Spania). După un sezon s-a transferat la Dunkerque (Franța), unde a jucat până în 2020. În ultimii patru ani a îmbrăcat tricoul campioanei Spaniei și a Europei, FC Barcelona, primul sezon lucrând cu Xavier Pascual. Palmaresul său în tricoul ”blau-grana” este impresionant: două EHF Champions League, patru titluri în Liga Asobal, Supercupa Spaniei, Cupa Asobal și Supercupa Iberică.

La naționala Braziliei a adunat 321 de goluri în 68 de partide.

Xavier Pascual, antrenor Dinamo: ”Sunt fericit să lucrez din nou cu Haniel Langaro. Este un jucător uimitor, cu experiență, care face și atac și apărare. Și-a arătat nivelul jucând la cel mai bun club din lume. Cu el creștem în forță la linia de 9 metri”.

CS Dinamo, 07 mai 2024

Distribuie și prietenilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *