Dinamo se pregătește de ultimul meci din play-out, care poate fi și ultimul meci al sezonului, în cazul în care deznodământul nu va fi unul favorabil.
Dinamo o întâlnește pe UTA pe teren propriu și din câte se pare, meciul va fi programat pe ,,Arcul de Triumf”. Vlad Iacob, fostul conducător din Ștefan cel Mare, vedea însă oportună programarea meciului pe Arena Națională și spune că o nouă retrogradare poate duce la o detașare a unor fani dinamoviști de lângă echipă:
„Aș fi jucat meciul pe Arena Națională, le-aș fi dat șansa suporterilor să vină pentru a-și susține echipa. Cei din club ar trebui să știe care este cererea pentru bilete. Mă așteptam ca Dinamo să fie într-o situație dificilă, poate nu pe loc de retrogradare directă, însă.
Nu doar bugetul e important, ci și expertiza. Nu am crezut în proiectul Red&White, au fost multe lucruri care puteau fi făcute diferit, dar nu vreau să intru în critici. Vorbesc din perspectiva suporterilor, o parte semnificativă s-a îndepărtat de club. La orice club ce trece printr-o situație de genul, există suporteri care se îndepărtează.
Dinamo este aproape de a doua retrogradare, e greu să atragem suporterii în aceste condiții. Din păcate, nu vorbesc de toți suporterii, ci de cei ce vor fi alături de Dinamo. Realitatea ne arată că, în situații similare, suporterii se retrag, clubul va avea de suferit și va avea mult de tras până îi va aduce înapoi.
Copiii, dacă nu au o educație în familie și nu o moștenesc, de la cineva foarte apropiat spiritul lui Dinamo, e greu să se îndrepte spre Dinamo, e regretabil că suntem într-o asemenea situație”, a declarat Vlad Iacob, în cadrul emisiunii PlaySport Live.