Dennis Politic a semnat un nou contract cu Dinamo. thumbnail

Dennis Politic a semnat un nou contract cu Dinamo.

Dinamo și-a asigurat serviciile lui Dennis Politic pentru o perioadă lungă de timp.

Dinamo 1948 București și mijlocașul ofensiv Dennis Politic au ajuns la un acord pentru prelungirea contractului până la 30 iunie 2027, a anunțat administratorul special Andrei Nicolescu.

Cel mai bun jucător al sezonului trecut, 36 de meciuri, 8 goluri și două pase decisive pentru Dinamo în SuperLigă și în Cupa României, Dennis Politic a făcut primii pași în fotbal la FC Brașov și a terminat junioratul la Academia lui Manchester United.

Dincolo de cifre, Dennis Politic s-a format în Anglia, în țara unde fotbalul este religie. Port Vale (45/12), Bolton (30/5), Salford (11/2) și Cremonese (3/-) sunt cluburile la care a jucat Dennis Politic în carieră, în paranteză fiind numărul de meciuri și goluri pentru fiecare echipă.

Există totodeauna mai multe puncte de vedere, unii care percep lucrurile într-un anumite fel, poate va fi la un moment dat mai multă transparență asupra acestei perioade. Astăzi orice transparență pe anumite segmente nu face decât rău. Ce pot aprecia, suntem pe un drum bun ceea ce se întâmplă, că nu mai apare în 5 minute ceea ce se întâmplă în club. E sănătos pentru atmosfera dintr-un club, ceea ce își propune un club. Din această perspectivă, cred că suntem spre un drum care duce la normalitate și pot să înțeleg dorința unor suporteri care vor să știe mai multe, e natural, firesc, însă nu este ceea ce ar ajuta clubul în momentul de față. Câțiva vor fi dezamăgiți, vor spune că nu am spus mare lucru. Așa este astăzi.

Vom ieși cu informațîi mai clare în câteva zile.”, a transmis Eugen Voicu în direct la Radio Dinamo1948.

Distribuie și prietenilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *