Dinamo l-ar dori pe Mino Sota thumbnail

Dinamo l-ar dori pe Mino Sota

Afișări 3

Dinamo dorește să se întărească serios pentru a evita emoțiile legate de salvarea de la retrogradare în sezonul următor. Clubul este în negocieri cu Mino Sota (29 de ani), mijlocașul care s-a despărțit recent de FC Hermannstadt.

Mino Sota este liber de contract după ce a petrecut ultimii trei ani la Sibiu. El nu a reușit să ajungă la un acord cu fostul său club, care nu i-a oferit o remunerație suficient de atractivă pentru a-l convinge să rămână.

„Câinii” au inițiat discuții cu mijlocașul japonez, dar șansele ca transferul să se concretizeze sunt mici. Conform surselor GSP, oferta lui Dinamo este mai mică decât cea pe care Hermannstadt i-a propus-o pentru prelungirea contractului.

Și Sepsi este interesată de Mino Sota, iar oferta lor este superioară celor de la Dinamo și Hermannstadt. Rămâne de văzut ce decizie va lua fotbalistul, care a fost dorit și de Rapid în iarnă.

În cei 3 ani, Mino Sota a fost unul dintre cei mai apreciați fotbaliști ai sibienilor. A strâns 111 meciuri, două goluri și două pase decisive.

Despărțirea a fost una emoționantă pentru ambele părți.

„Ne-am fi dorit ca această poveste frumoasă să meargă mai departe și am făcut TOT posibilul pentru asta, dar… Dincolo de statistici, dincolo de faptul că a fost și este unul dintre cei mai buni fotbaliști și mijlocași defensivi care au evoluat în România, Mino Sota va rămâne mereu UNUL DINTRE NOI!

Mino a reprezentat cu cinste și un devotament uneori peste limite culorile #FCH! Pentru acest lucru și pentru toate celelalte calități pe care le are acest OM & profesionist, despărțirea este una și mai grea.

Îți mulțumim pentru tot! Spunem: la revedere, Mino Sota/ Sayōnara, Mino Sota!”, a apărut pe pagina celor de la Hermannstadt.

Citește și:

https://doarromania.ro/hatshepsut-istoria-primei-femei-faraon/

Distribuie și prietenilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *