CFR-DINAMO: Un nou început! Cum ar putea arăta primul 11 thumbnail

CFR-DINAMO: Un nou început! Cum ar putea arăta primul 11

Dinamo începe astăzi ediția de campionat 2024/2025, într-o deplasare de foc.

La jumătatea lunii mai, părea foarte puțin probabil faptul că Dinamo va fi în Liga I din vară, dar minunea s-a produs și discutăm despre echipa noastră în primul eșalon. Faptul că am rămas în Superligă a dus la creșterea pretențiilor și așteptărilor din partea fanilor dinamoviști, care nu își mai doresc încă un baraj de menținere, nu vor să mai vadă Dinamo la retrogradare.

Momentan, transferurile nu au fost spectaculoase în acest mercato, au venit doi jucători cu experiență în zona defensivă, dar mulți tineri de perspectivă, al căror impact în echipă probabil va dura. Timpul nu este cel mai bun aliat în astfel de momente, mai ales că meciurile grele vin pentru echipa noastră. Astăzi este un prim exemplu în deplasare la Cluj, împotriva unei forțe a campionatului.

CFR a ratat titlul două sezoane la rând, de aceea a fost readus Dan Petrescu la Cluj, cu misiunea clară de a readuce titlul în Gruia. Clujenii au trecut în ediţia precedentă printr-o restructurare masivă la nivelul lotului, dar şi aşa, au terminat pe poziţia secundă, dovedind că sunt totuși o forță a campionatului.

Dinamo nu se simte foarte bine la Cluj, dar unde ne-am simțit noi bine în ultimii ani, când am fost în general carne de tun în duelurile cu echipele importante?

13 victorii, patru remize şi doar trei înfrângeri au înregistrat ardelenii pe teren propriu în ediţia anterioară.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 56 de ori, de 26 de ori s-au impus clujenii, de 20 de ori au câştigat bucureştenii, iar alte 10 partide s-au terminat la egalitate.

Palmares cu CFR gazdă: 28 de jocuri – 15 victorii CFR Cluj – 6 remize – 7 succese Dinamo.

Ultimul succes bifat de bucureşteni pe prima scenă datează din 6 mai 2017, CFR Cluj – Dinamo 0-3.

CUM AR PUTEA ARATA PRIMUL 11

Dinamo vine în Gruia în efectiv incomplet, nu din cauza accidentărilor, doar Petru Neagu lipsește, al cărui rol în echipă nu este foarte bine definit, dar prin faptul că sunt necesare încă transferuri. Dinamo nu are dublură pentru postul de fundaș dreapta, aș completa că nu prea avem nici pentru cel de bandă dreapta, cel puțin nu la ce ne dorim noi. În atac încă ne bazăm pe Selmani și Hakim, două dezamăgiri în stagiunea trecută.

În rest, ne bazăm mult pe noul cuplu de fundași centrali, pe Boateng și Homawoo, doi fundași puternici, cu talie. Eddy Gnahore trebuie să țină mijlocul, ori de câte ori apelăm la el, în vreme ce Dennis este speranța noastră ofensivă.

Dinamo a trecut la un sistem 4-3-3, astfel că Adnan va fi în poartă, în dreapta Cristian Costin, în stânga cred că vom avea parte de debutul lui Raul Oprut. În centru, așa cum menționam, Boateng și Homawoo vor forma cuplul de fundași centrali. La mijloc, probabil vom vedea trio-ul format din Gnahore-Milanov-Cîrjan, ultimul aflat și el la debut, purtătorul numărului 10.

În stânga, Dennis Politic va purta banderola de căpitan, dar și responsabilitate sporită ofensivă. În dreapta, eu cred că va juca Ahmed Bani, nu Adrian Caragea, iar în față mă aștept să îl vedem pe Hakim Abdallah. O altă problemă ar fi că de pe bancă nu pot veni foarte multe soluții, așa va fi până când nu vor veni încă 4-5 jucători.

Prezenți la datorie! Fanii dinamoviști vor fi prezenți în număr mare la Cluj și de această dată, în sectorul rezervat oaspeților s-au vândut peste 500 de bilete, din cele 800 puse la dispoziție de gazde, dar foarte mulți fani și-au cumpărat bilete și în sectoarele adiacente zonei galeriei, la T2, probabil vor fi peste 2000 de suporteri în această deplasare.

Sperăm într-un debut reușit, știm că este foarte greu să obținem puncte la Cluj, dar echipa trebuie să fie la un nivel ridicat.

ZELJKO KOPIC:,,Toată lumea vrea să începem bine sezonul, noi știm istoria ultimilor ani și vom da totul pentru a avea un sezon mai bun, mai multă stabilitate și rezultate și să îmbunătățim situația. Un sezon mai bun ar fi să nu fim la retrogradare, de echipele care sunt în zona de play-off, să performăm mai bine și apoi vom vedea ce va aduce sezonul, dar vrem să fim aproape de zona de play-off.

Unii jucători au venit la timp, mai așteptăm transferuri, clubul, scouting, toți au dat energie și timp pentru a găși jucători, să analizăm acei jucători. Am semnat, dar mai așteptăm jucători pentru a avea mai multe opțiuni în anumite compartimente. Vrem să semnăm minim un jucător, în zona defensivă, mijloc, atac, pentru a avea concurență pe toate posturile și mai multe opțiuni. Sezonul este foarte lung, avem 30 de meciuri, plus play-off/out, cupă, mai avem nevoie de jucători, cu siguranță.

Sunt probleme diferite acum, întâmpinăm dificultăți, e normal în fotbal, decizia mea a fost să nu semnăm pe cineva doar de dragul de a semna, dar să aducem jucători de care chiar avem nevoie în momentul de față.

Căldura nu o putem schimba, pentru toate echipele e la fel, în Slovenia a fost mai ușor de lucrat, suntem în București, dar jucătorii s-au adaptat deja. E foarte cald, dar cred că suntem prima ligă care începe sezonul. Această a fost decizia, să ne adaptăm la totul și să jucăm.

CFR va juca cu energie, cu intensitate, defensiv vor face pressing, vor căuta să marcheze repede, au ambiție în acest sezon și pregătirea noastră trebuie să fim top, să știm detaliile, din prima secundă să jucăm așa cum știm noi. Trebuie să fim agresivi, un nivel mai bun la duelurile fizice, din primul minut să luptăm.”, a spus antrenorul lui Dinamo inainte de meciul cu CFR.

,,În momentul de față, toți sunt bine, doar Petru Neagu este accidentat, toți sunt bine și mă aștept ca mâine să fie la un nivel bun.”

,,Știu deja că în România fiecare meci e complicat, nu contează cine joacă, am văzut din primul meci, Farul a avut posesia, au avut ocazii, dar nu e o surpriză rezultatul cu Slobozia și de asemenea, Hermannstadt s-a descurcat bine, Craiova a avut o repriză bună, fiecare meci va fi greu și aceste rezultate nu sunt surprinzătoare.”

,,Cu Johnny Culina am avut o colaborare foarte bună, eu personal îi doresc tot binele profesional și personal, noi am colaborat foarte bine și sunt sigur că își va găsi calea.”

DAN PETRESCU: ”Mă cunoașteți foarte bine. Mereu vreau mai mult. În momentul în care pierzi cei mai importanți marcatori, nu poți să fi fericit. Trebuie să înțeleg situația pentru bugetul clubului. Era clar că trebuia să se întâmple aceste lucruri. Trebuie să vindem jucători și să aducem alții mai buni. E clar că plecările lui Otele și Muhar contează. Mai avem nevoie de doi jucători de valoare nu doar care să umple golul.

Nu trebuie să fiu nici optimist, nici pesimist, ci realist. Nu suntem unde îmi doresc acum nici ca lot, nici ca tactică, nici ca nimic pentru că e greu. Au venit 10 jucători noi. Nu este ușor. Nu știu câți vor fi titulari. Echipa nu este unde vreau, dar cred că la toate echipele e la fel. Sper să am o surpriză plăcută mâine, dar sunt realist.”, a spus Dan Petrescu în conferința de presă.

Distribuie și prietenilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *