De unde vine Maxime Sivis? Valoarea echipelor din Ligue 2 thumbnail

De unde vine Maxime Sivis? Valoarea echipelor din Ligue 2

Dinamo a anunțat ieri transferul mult așteptatului fundaș dreapta, în persoana lui Maxime Sivis, jucător cu dublă cetățenie (franceză și congoleză) aflat în vârf de formă, conform cotei de pe Transfermarkt. Având 26 de ani, Maxime a semnat până în 2026, existând și o opțiune de prelungire.

Chiar dacă la o primă vedere, transferul pare a fi o mutare foarte reușită, în așteptarea realității de pe teren, mulți dintre fanii dinamoviști s-au grăbit să critice faptul că jucătorul vine din Ligue 2, scena secundă a fotbalului francez.

Uităm însă că în campionatele puternice din Europa, ligile secunde au echipe foarte bine cotate, așa că am aruncat o privire peste Ligue 2, să aflăm de unde a venit noul nostru fundaș dreapta.

    1. Valoarea cluburilor din Ligue 2, cu mult peste SuperLiga!

Cel puțin din punct de vedere al cotelor de pe Transfermarkt, Ligue 2 se poziționează cu mult peste SuperLiga. Uitându-ne în topul celor mai bine cotate echipe, avem următoarele nume:

  • FC Lorient cu o valoare totală a lotului de 94.89 milioane de euro;

  • FC Metz – 53.95 milioane de euro;

  • Clermont Foot 63 – 31.23 milioane de euro;

  • Paris FC – 24 milioane de euro;

  • EA Guingamp, situată undeva în jumătatea de jos a clasamentului, are un lot cotat la 10.85 milioane de euro.

Raportându-ne la SuperLiga, fcsb, cea mai bine cotată echipă din România, s-ar situa undeva pe locul 4 în acest campionat.

Ligue 2 are o valoare totală de 360.40 milioane de euro, în timp ce prima scenă fotbalistică din România adună echipe a căror valoare totală este de 213.51 milioane de euro. Diferența este considerabilă, nu-i așa? Să tot transferăm din ligi secunde!

    1. Cine transferă din Ligue 2?

Am aruncat o privire și peste numele jucătorilor care au plecat din Ligue 2 la alte echipe, iar acolo regăsim un transfer foarte interesant: Burnley, echipă din Championship, a plătit 4 milioane de euro pentru tânărul Andreas Hountondji.

S-a plătit suma de 450.000 de euro și în schimbul mijlocașului defensiv Yacouba Barry, care a ajuns de la FC Annecy la RWDM, echipă din liga secundă a Belgiei.

Recordul acestei ferestre de transfer este deținut de FC Girondins Bordeaux care l-a vândut pe Zuriko Devitashvili la Saint-Etienne pentru suma de 6 milioane de euro.

În România, atunci când vindem jucători pe astfel de sume, este sărbătoare!

De altfel, jucători liberi de contract aduc și echipele din prima ligă franceză. FC Sion a făcut un astfel de transfer (Noe Sow, de la Pau FC). Górnik Zabrze, din Polonia, a transferat din Ligue 2 iar multe transferuri urmează să se întâmple, cel mai probabil!

În final, cel mai valoros jucător din Ligue 2 este Eli Junior Kroupi, de la FC Lorient, a cărui cotă este de 15 milioane de euro, jucător familiarizat deja cu echipele naționale de tineret ale Franței.

Concluzia nu poate fi alta decât aceea că aducerea lui Maxime Sivis pare a fi, cel puțin statistic vorbind, un transfer foarte reușit. Sperăm că la fel vom concluziona și atunci când îl vom vedea pe teren.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *