Dinamo vizează două achiziții importante. Află cine este jucătorul de top! thumbnail

Dinamo vizează două achiziții importante. Află cine este jucătorul de top!

Dinamo vizează două achiziții importante. Află cine este jucătorul de top!

sursa foto: FANATIK RO – Youtube

În mijlocul pregătirilor pentru meciul din această seară împotriva echipei Sepsi, Dinamo se află pe

 punctul de a oficializa două transferuri în următoarele zile. Potrivit informațiilor obținute de GSP, este

 vorba despre doi jucători străini, unul dintre ei fiind Matis Lacava (21 de ani), care a jucat la Copa America din această vară pentru echipa Venezuelei.

Originar din Caracas, Lacava și-a făcut junioratul în Europa pentru formații precum Barcelona sau

 Benfica. A debutat în fotbalul mare la Academia Puerto Cabello, formație din țara natală, fiind apoi

 împrumutat la Santos (Brazilia), Tondela și Vizela (ambele din Portugalia), iar acum este foarte aproape de a semna cu trupa în alb și roșu.

Conform site-ului de specialitate transfermarkt, este cotat la 700.000 euro, cea mai mare estimare din

 carieră. Postul său de bază este cel de extremă stânga, însă poate evolua atât în centru, cât și în flancul drept al ofensivei.

Dinamo se întărește cu doi jucători

Lacava a făcut parte din lotul Venezuelei pentru Copa America și a intrat pe teren în minutul 84 al

 sfertului de finală împotriva Canadei, la scorul de 1-1, înlocuindu-l pe Eduard Bello. Selecționata sud-americană a pierdut meciul împotriva echipei conduse de Alphonso Davies & Co., cedând la loviturile de departajare.

Identitatea celuilalt jucător străin nu este încă cunoscută, însă Zeljko Kopic a subliniat în repetate

 rânduri în ultimele săptămâni că dorește să aducă întăriri în toate compartimentele echipei. Fundașul a fost deja adus: Maxime Sivis, care a fost folosit de antrenorul croat în finalul meciului cu Petrolul. Lacava urmează să semneze, astfel că un atacant veritabil ar putea fi următoarea achiziție.

„Suntem foarte aproape de un nou transfer. Toate lucrurile sunt asumate, detaliate și bifate. Așteptăm ca

 jucătorul să își închidă problemele pe care le are. Vom anunța duminică sau luni, apoi vom mai încerca să facem încă unul sau două.

Nu e neapărat o promisiune, dar sper să se rezolve. Cred că vom avea un lot competitiv și echilibrat. Rămâne de văzut dacă prognoza se va confirma”, a transmis Nicolescu la „DigiSport Matinal”.

Distribuie și prietenilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *