Doi jucători dinamoviști vor la Națională thumbnail

Doi jucători dinamoviști vor la Națională

Afișări 53

Sepsi Sfântu Gheorghe și Dinamo au încheiat la egalitate, scor 1-1, în etapa a treia a SuperLigii României.

Florin Ștefan a marcat pentru gazde, iar Petru Neagu a egalat pentru oaspeți în repriza a doua.

După acest rezultat, Dinamo a urcat pe locul patru, de play-off, cu patru puncte și un golaveraj de +2, în timp ce Sepsi Sfântu Gheorghe a rămas pe locul doi, cu șapte puncte.

”Era normal să nu fie fericit (n.r.-Zelko Kopic) la pauză. Ne-am lăsat dominați, am pierdut de multe ori mingea. Mă simt foarte bine la Dinamo, încerc să-mi fac treaba cât mai bine și vreau să le răsplătesc încrederea pe care au avut-o în mine.

Cred că am jucat foarte bine în primele trei etape și încercăm să practicăm ceea ce lucrăm la antrenamente.

Nu știu dacă se poate să ducem echipa în play-off, trebuie să luăm meci cu meci și să obținem puncte. Vrem să practicăm un fotbal modern, pentru că lumea apreciază, suporterii au venit alături de noi și asta e cel mai important.

Normal că sper să revin la echipa națională, asta sper. Cu siguranță că dacă voi fi bine din punct de vedere fizic, tactic și mental și voi presta jocul pe care l-am prestat înainte, mă voi întoarce”, a declarat Raul Opruț.

Și Neagu vrea la națională

”Golul de debut e mereu ceva special. Am avut nevoie de minute și de încredere în mine. Și golul e bun acum pentru moralul meu.

Eu eram gata, am avut o accidentare. Am încercat să mă folosesc de minutele pe care mi le-a dat antrenorul.

Dinamo e mereu ceva special. Am avut acel început dificil cu CFR Cluj. Avem un colectiv bun. Am încredere că vom face un sezon bun.

Eu vreau să joc cât mai bine și să ajung la echipa națională (n.r. a Republicii Moldova)”, a spus Petru Neagu, la finalul meciului cu Sepsi.

Citește și:

Nadia Comăneci i-a impresionat pe toți: „Și-a ținut echilibrul”. Prima reacție a „Zeiței” la Paris

Distribuie și prietenilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *