FIFA a ridicat, marţi, interdicţia la transferuri a clubului Petrolul Ploieşti.
Astfel, Dinamo va avea un duel mult mai greu cu formația prahoveană, duminică, 22:00, pe Arcul de Triumf.
Petrolul Ploiești îi va avea la dispoziție pe Alexandru Mateiu, Ricardinho, Alexandru Stanicu, Alexandru Tudorie și Tidiane Keita. În prima etapă a sezonului, ploieștenii au remizat pe teren propriu cu nou promovata Gloria Buzău, scor 0-0.
Dinamo poate juca pe „Arcul de Triumf”
Miercuri, însă, a fost semnat procesul verbal prin care Dinamo a primit dreptul de a evolua pe „Arcul de Triumf” în partidele din campionat. Primul meci, duminică, împotriva „lupilor galbeni”.
„Stadionul, din punct de vedere al criteriilor și infrastructurii sportive, se încadrează la Categoria 1.
În ceea ce privește măsurile de ordine și siguranță, precum și măsurile specifice de prevenire la incendiu, eventualele deficiențe și neconformități ce vor fi constatate vor fi consemnate, cu termene precise de remediere, în procesul verbal de constatare al Jandarmeriei, respectiv în Nota de Control întocmită de ISU, documente ce reprezintă anexe la prezentul înscris”, se specifică în procesul verbal încheiat, miercuri, între Liga Profesionistă de Fotbal și Dinamo.