Sepsi-DINAMO: Avem primul 11 trimis de Zeljko Kopic thumbnail

Sepsi-DINAMO: Avem primul 11 trimis de Zeljko Kopic

Dinamo se deplasează astăzi la Sfântu Gheorghe pentru un duel care se anunță extrem de complicat.

Sepsi OSK este singura echipă cu punctaj maxim după primele două etape, dar dincolo de acest aspect, Sepsi este cu siguranță o candidată la ocuparea unui loc de play-off. Au fost prezenți în ultimele două sezoane și ambițiile au rămas la fel. Dinamo își dorește să ajungă în play-off, acesta este obiectivul asumat. Pentru a putea ajunge în această faza a competiției, trebuie să se întâmple anumite lucruri.

În primul rând, Dinamo să obțină mult mai multe puncte din deplasări, ceea ce nu s-a întâmplat în stagiunile trecute. În sezonul încheiat la finalul lunii mai, Dinamo s-a impus în doar trei deplasări din 15 meciuri, lucru care nu se poate întâmpla și în acest sezon, dacă ne propunem mai mult. Totodată, așa cum am menționat înainte de startul sezonului, Dinamo trebuie să obțină mult mai multe puncte în disputele cu formațiile din Top 6. Anul trecut am obținut doar 4 puncte din întâlnirile cu echipele din zona de play-off.

Dinamo a învins categoric pe Petrolul în runda trecută, cu scorul de 4-1. A fost cea mai bună prestație a lui Dinamo sub comanda lui Kopic, dar rămâne întrebarea, cât de slabă a fost Petrolul și cât de puternică Dinamo? Sepsi are două victorii la limită, cu echipe din zona inferioară a clasamentului, dar rămâne o echipa greu de învins pe teren propriu.

Sfântu Gheorghe este locul în care Zeljko Kopic a început aventura la Dinamo, a fost atunci o înfrângere cu scorul de 2-1, dar un meci în care arbitrajul și-a făcut de cap, au fost două lovituri de pedeapsă refuzate pentru Dinamo. Multe lucruri s-au schimbat la Dinamo, chiar și la Sepsi, care nu îl mai au în componență pe Marius Ștefănescu, cel care ne-a înscris câteva goluri superbe în decursul întâlnirilor directe.

Cele două echipe s-au mai întâlnit în principala competiţie internă de 16 ori, de opt ori s-a impus gruparea din Sf. Gheorghe, de patru ori au câştigat bucureştenii, iar alte patru partide s-au terminat fără gol marcat (toate cu Dinamo gazdă).

AVEM PRIMUL 11 TRIMIS DE ZELJKO KOPIC:

Golubovic – Costin, Boateng, Homawoo, Oprut, Milanov, Ghanore,Cirjan, Abdallah, Astrit, Politic

Rezerve: Rosca, Pascalau,Licsandru, Bordusanu, Neagu, Bani, Patriche, Caragea, Sivis, Irimia, Amzar.

Distribuie și prietenilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *