CS Tunari a câștigat cu 1-0 duelul cu Ștefăneștii de Jos din Liga III.
Echipa lui Dan Alexa are 9 puncte în 4 etape și atacă revenirea în eșalonul secund.
Nigerianul Ahmed Bala și-a făcut debutul pentru ilfoveni, intrând în minutul 84, iar în ultimele secunde ale partidei, a avut o ocazie foarte bună de a face 2-0, însă portarul advers i-a parat șutul.
Dinamo are o serie de jucători tineri de calitate, nu doar la prima echipă, dar și la nivel de ligi inferioare, împrumutați.
Dacă David Irimia este deja obișnuit cu postul de titular, pentru Alex, fratele lui, a fost o premieră, la el fiind abia al doilea meci în care este în lot. David a marcat golul doi al meciului Metaloglobus 7-0 Viitorul Tg. Jiu. Bucureștenii sunt pe loc de promvoare directă.
Andrei Ionică a fost titular pentru al treilea meci consecutiv, iar Valentin Dumitrache a prins lotul în premieră, în egalul Afumațiului la Unirea Ungheni, 0-0. Ilfovenii nu au drept de promovare, dar sunt pe loc de play-off.
Denis Oncescu, integralist în toate meciurile de Liga II din acest sezon. FC Argeș a remizat în derby-ul județului cu CS Mioveni, 1-1. Piteștenii sunt pe loc de play-out.
La nivel de Liga III, Alexandru Serafim a fost titular în premieră. SCM Râmnicu Vâlcea a câștigat cu 3-1 contra SA Pitești și au maxim de puncte în 4 etape.