Dinamo are probleme de efectiv înainte de ultimul meci programat, înainte de pauza competițională prilejuită de meciurile echipelor naționale.
Dinamo a pierdut două puncte în disputa cu Botoșani de pe teren propriu, un meci în care echipa noastră a avut 2-0 înainte de finalul partidei, dar ne-am mulțumit cu un punct. Administrator special al clubului Dinamo, Andrei Nicolescu, a analizat prestația echipei și a spus că se așteaptă un transfer poate chiar mâine:
„Am făcut niște greșeli individuale la goluri, care au venit din nimic. Mai ales după 2-0, inacceptabil ca o echipă care joacă acasă, în minutul 75, să nu poată țină de rezultat. Dar este un proces prin care trecem pentru a ajunge la nivelul la care Dinamo trebuie să ajungă.
Sunt frustrat din cauza rezultatului, de piederea celor două puncte, ne doream să fim foarte aproape de lider. Aceste puncte erau mai ușor de obținut. În ceea ce privește viitorul, credeți-mă că noi toți, în cadrul clubului. suntem conștienți că pentru un echilibru al lotului avem nevoie de încă ceva ca să vină acolo să ne ajute.
Vrem să facem alegerile cele mai corecte, care să ne ajute pe termen scurt, mediu și lung. Știu că suporterul dinamovist și-ar fi dorit repede-repede transferuri și comparabile la nivel de salarii și faimă cu ce se întâmplă cu piața din România la cluburile acestea care ne sunt rivale teoretic.
Vrem să facem fiecare pas corect, să nu ne aruncăm și să putem să construim ceva logic, să nu fie haotic. Încercăm să vă facem o surpriză mâine, să vedem. Ce va fi, va fi oficial, n-o să spun nimic.
Suntem un pic în alertă. Sper ca mâine să avem un anunț și sper să fie din ce în ce mai bine în sensul în care să putem avea opțiuni mai multe”, a explicat Andrei Nicolescu, la emisiunea „Totul pentru Dinamo”.