Oportunitate în condiții grele thumbnail

Oportunitate în condiții grele

Dinamo și-a aflat adversarele din Cupa României și nu ne va fi deloc ușor să accedem în faza următoare.

Până acum, Dinamo a fost în luptă pentru calificarea în faza următoare până în ultima etapă a fazei grupelor, dar am ratat de fiecare dată accesul în sferturile de finală. De această dată, în a treia ediție din actualul format, nu ne va fi deloc simplu.

Dinamo este în grupă cu Universitatea Craiova și FCSB, dar o va întâlni pe FCSB în Cupă, Craiova fiind angrenată în duelul cu Petrolul Ploiești, cealaltă echipă din a doua urnă.

Dinamo le va întâlni pe FCSB și Petrolul, două echipe cu aspirații de play-off, în vreme ce în deplasare vom juca cu Metalul Buzău, o formație din liga secundă, care a eliminat-o pe U Cluj în play-off, liderul la zi din Superliga. De regulă, meciurile sunt organizate pe stadionul „Metalul”, chiar lângă stadionul pe care își organizează meciurile Gloria Buzău, dar probabil vor fi obligați să se mute pe stadionul central.

Nu va fi deloc simplu să evoluăm în două derby-uri cu FCSB în decurs de mai puțin de două săptămâni, chiar dacă în partida de Cupă, foarte probabil echipa lui Becali va evolua cu garnitura a doua, ținând cont că sunt antrenați și în cupele europene. Orgoliile sunt la cote ridicate și nu vor ceda așa de ușor meciul. Totodată, Petrolul a devenit o echipă foarte solidă în ultima vreme, care nu prea pierde și încasează extrem de greu goluri. În general, pentru a merge mai departe din grupă, ai nevoie de minim 6 puncte, uneori nici așa nu este suficient pentru a merge în faza sferturilor. Doar primele două clasate merg mai departe.

Rămâne de văzut cum va proceda Kopic; inițial a spus că va profita de Cupă pentru a da minute jucătorilor care evoluează mai puțin în campionat. Rămâne de văzut cum se va schimba strategia, ținând cont că jucăm cu FCSB în prima etapă din Cupă.

GRUPA B: AGRICOLA BORCEA, METALUL BUZAU, PETROLUL PLOIESTI, DINAMO BUCURESTI, FCSB, UNIVERSITATEA CRAIOVA

Etapa 1:

  • Metalul Buzău – Universitatea Craiova
  • DINAMO – FCSB
  • Agricola Borcea – Petrolul

Etapa 2:

  • Petrolul – Universitatea Craiova
  • Agricola Borcea – FCSB
  • Metalul Buzău – DINAMO

Etapa 3:

  • Universitatea Craiova – FCSB
  • DINAMO-Petrolul
  • Agricola Borcea – Metalul Buzău
Distribuie și prietenilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *