Afișări 27
Andrei Nicolescu a dezvăluit suma pe care a investit-o Dinamo în transferuri în această vară.
”Am investit 700.000 de euro în această vară pe transferuri. Nu uitați de unde venim și prin ce proces trece fiecare echipă (n.r. comparație între Dinamo și Rapid). Nu ne luptăm cu ceilalți pe transferuri. Dinamo este într-un proces, nu ne interesează să ne luptăm cu alții pe această temă”, a spus Nicolescu, la emisiunea Digi Sport Matinal.
Potrivit Transfermarkt, singura mutare pentru care Dinamo a plătit bani (100.000 de euro) în această vară a fost cea a portarului Alexandru Roșca (20 de ani) de la CSC Șelimbăr. Restul de 600.000 de euro (din suma dezvăluită de Andrei Nicolescu) este alcătuit, cel mai probabil, din plățile făcute către impresari și din primele de instalare achitate jucătorilor aduși în această vară.
Transferurile pe care le-a făcut Dinamo în această vară
Kennedy Boateng (27 de ani, fundaș central), liber de contract
Raul Opruț (26 de ani, fundaș stânga), împrumut
Cătălin Cîrjan (21 de ani, mijlocaș ofensiv), liber de contract
Adrian Caragea (18 ani, atacant), liber de contract
Răzvan Pașcalău (20 de ani, fundaș central), liber de contract
Raul Rotund (19 ani, mijlocaș), liber de contract,
Alexandru Roșca (20 de ani, portar), pentru 100.000 de euro
Patrick Olsen (30 de ani, mijlocaș), liber de contract
Andrei Mărginean (23 de ani, mijlocaș), împrumutat
Andrei Ionică (19 ani, atacant), liber de contract
Valentin Dumitrache (21 de ani, atacant), liber de contract
Alberto Soro (25 de ani, extremă dreapta), liber de contract
Maxime Sivis (26 de ani, fundaș dreapta), liber de contract
Dinamo este pe locul 3 în Superliga, cu 15 puncte acumulate în cele 9 meciuri jucate, la egalitate de puncte cu Oțelul Galați.
Citește și:
Părintele Arsenie Papacioc, despre taina care mântuiește