Care este starea medicală a lotului! Cauza accidentărilor thumbnail

Care este starea medicală a lotului! Cauza accidentărilor

Dinamo este în pauză competițională și e venită la fix această pauză, în condițiile în care am avut de suferit cu accidentările.

În cadrul intervenției de la Radio Dinamo1948, Andrei Nicolescu a oferit vești bune și a spus că jucătorii sunt reveniți, este un singur jucător cu semn de întrebare pentru meciul de duminica viitoare.

„Nu sunt probleme, nici Cîrjan, nici Selmani nu au nimic grav. Ei au două-trei zile de antrenament separat, după care vor intra în antrenamentul echipei. Ei în perioada asta s-au antrenat separat foarte bine. Hakim, din ce îmi spune Alexa, chiar a avut o evoluție extraordinară în zona în care a slăbit 2-3 kg, a pus niște masă musculară. Deci, din punct de vedere al tonusului muscular, e foarte bine. Acum e foarte important cum gândește el, cum va resimți momentul în care va reintra în dueluri fizice, deși toată lumea i-a arătat, și medical, și i-a confirmat că acum umărul lui este mult mai fix și mult mai puternic decât era înainte. Dar e o chestiune mentală pe care trebuie el să și-o acopere.

La Josue, pentru el au fost anumite semne de întrebare legate de posibilitatea de a fi apt sau nu pentru derby. În momentul acesta, el este recuperat. A făcut recuperarea într-o clinică specială în afara țării, sub îndrumarea preparatorului nostru fizic, cu toate informațiile la zi. Teoretic, de la sfârșitul săptămânii intră în programul de antrenament normal cu echipa. Din punctul acesta de vedere, cred că lucrurile au mers bine. Acum depinde foarte mult de el cât de repede poate să-și reia toți parametrii. Știți că adaptarea la teren depinde foarte mult de jucător”, a spus Andrei Nicolescu în direct la Radio Dinamo1948.

Totodată, administratorul special a vorbit despre cauzele care au dus la aceste accidentări multiple în lot:

„Acum, ce o să vă spun eu, poate nu o să fie pe placul multora și sper să nu supăr pe nimeni. Am făcut niște analize din punct de vedere al modului de accidentare și cauzelor accidentărilor. Și am constatat că Arcul de Triumf este gazonul pe care s-au accidentat cei mai mulți jucători din campionatul românesc în aceste 13 etape. Adică nu vorbim doar de jucătorii noștri, vorbim de doi de la Craiova, doi de la Slobozia, unul de la Buzău. Adică vorbim de foarte mulți jucători care au avut probleme datorită gazonului acolo. Din păcate, noi înțelegem rațiunea pentru care acolo se dispută și alte meciuri.

Din păcate, vara, temperaturile și toate au coroborat cumva la deteriorarea ierbii de pe Arcul de Triumf. Acum, accidentarea lui Hakim este o accidentare pe care nu o poți controla, adică aia nu se poate pune. Accidentarea lui Florescu nu se poate controla pentru că e o fractură la maleolă care nu are legătură cu asta. Dar cam Bordușanu a venit cu accidentare de la echipa națională.

Ceilalți doi erau predispuși la accidentare. Și să știți că nici gazonul din Săftica nu a fost extraordinar în vară, pentru că și el a pierdut din iarbă datorită faptului că s-a ars iarba în momentul în care o udam. Și am avut și un eveniment, am avut un meci amical cu Petrolul și din momentul ăla ceva a pătruns în iarbă. A fost un fel de ciupercă care s-a răspândit imediat, pentru că și am și primit explicația cumva de la fotbaliști. Există o chestie care se poate lua foarte ușor și dacă nu ești pe fază cu tratamentul exact în momentul ăla, după aceea ai mult de tras.

Deci, cu siguranță, aceste accidentări nu au venit din greșeli de pregătire, nu au venit din nepriceperea staff-ului tehnic și din nepriceperea masorilor, kinetoterapeuților, preparatorilor fizici care lucrează la Dinamo. Sunt componente externe pe care le putem controla într-o anumită măsură și sunt măsuri sau momente în care nu le putem controla”, a explicat Andrei Nicolescu.

Distribuie și prietenilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *