Ieri a fost o zi total surprinzătoare pentru noi, am avut parte de o veste neașteptată.
Puțin ironic, ținând cont că suporterii dinamoviști tot așteptau noutăți în privința transferurilor. Pe seară a venit un anunț oficial din partea clubului, dar nu genul de anunț pe care îl așteptam: Costin Amzăr a plecat de la Dinamo.
De la juniori, la prima echipă, în Emirate
Costin Amzăr este un produs al CCJ Dinamo, un fotbalist pe care noi l-am urmărit încă din perioada lui de la Dinamo II. Din anul 2020, noi am putut transmite LIVE meciurile echipei secunde, până la desființarea din 2022, și unul dintre jucătorii interesanți a fost fundașul stânga Costin Amzăr. Un tânăr ambițios, cu viteză, tehnică, multă disponibilitate la efort, era logic să fie remarcat la prima echipă și să fie chemat. Bonetti și Rednic i-au dat minute, dar Amzăr a început să devină jucător de bază în momentul în care am ajuns în liga secundă.
A promovat alături de Dinamo, din postura de titular cert în defensivă, statut care nu s-a schimbat nici în primul eșalon. Nu a fost însă progresul pe care îl așteptam, de la un jucător promițător, de perspectivă, la unul dintre cei mai buni jucători din prima ligă. Au fost multe meciuri în care erorile comise de Amzăr au dus la pierderea punctelor, astfel că decizia în vară a fost să fie adus un concurent real pentru tânărul dinamovist, în persoana lui Raul Opruț.
Amzăr a mers în sens invers și a devenit rezervă, ceea ce nu i-a convenit. Din informațiile mele, discuțiile pentru plecarea lui Amzăr la Al Nasr au pornit încă din vară. Andrei Nicolescu spunea într-o intervenție la Radio Dinamo1948 că există o ofertă pentru unul dintre jucătorii echipei, dar a fost refuzată. Acel jucător ofertat era Amzăr, care își dorea să plece, din cauza faptului că a devenit rezervă lui Opruț. Dinamo nu a acceptat oferta, dar într-un final, foarte târziu, a fost acceptată.
Ieri a fost ultima zi de transferuri și era ultima șansă să plece, din câte se pare, jucătorul a insistat foarte mult, astfel că Dinamo l-a lăsat să plece sub formă de împrumut, până la finalul sezonului. 150.000 de euro și o sumă mai importantă dacă va confirma.
Reacțiile au fost mixte, în primul rând faptul că vineri seara la Constanța nu avem niciun fundaș stânga apt, ceea ce va conduce la o nouă improvizație în formula de start, cu Costin sau Sivis în stânga.
Totodată, fanii dinamoviști așteptau noutăți în ceea ce privește venirea unui jucător, măcar a unuia, dar acum trebuie adus și un fundaș stânga. Durmisi se pare că este alesul, dar rămâne de văzut dacă se va ajunge la o înțelegere. Faptul că fanii doreau să vină cineva, iar clubul a vândut un jucător, a dus la o sincronizare nefericită, de aici și reacțiile negative, plus „bonusul” că nu avem fundaș stânga vineri seara.
În privința strict a jucătorului Amzăr, poate această experiență îl va ajuta să se maturizeze, un lucru care i-a lipsit mult. Un fotbalist cu potențial, foarte bătăios, ambițios, care aleargă la intensitate tot meciul, dar predispus la erori, poate va fi o experiență de care are nevoie, deși nu îi va fi ușor. Pleacă din țară, merge într-o cultură complet diferită. Acum sperăm ca Dinamo să se miște inspirat și să mai aducă un concurent pentru Opruț. Timpul nu este ideal, sunt foarte îngrijorat pentru meciul următor, dar sper să o scoatem la capăt.
81 de meciuri a strâns Amzăr la prima echipă, marcând 3 goluri și oferind 5 pase decisive