Dinamo aproape de un nou transfer! thumbnail

Dinamo aproape de un nou transfer!

Alb-roșii nu au terminat campania de transferuri, își doresc acopere postul de fundaș stangă după plecarea lui Amzar.

Jurnalistul Emanuel Roșu anunță în exclusivitate iminența transferului lui Antonio Luna, fost jucător al celor de la Aston Villa și Sevilla, la Dinamo București. Conform sursei citate jucătorul a ajuns în Romania urmând semneze în urmtoarele ore.

Liber de contract din iulie 2024, fundașul stânga de 33 de ani, este cotat coform transfermarkt la 300.000 euro, cea mai mare cotă atinsă fiind de 2.5 mil. euro.

Ultima echipa pentru care a evoluat a fost Volos, in campionatul Greciei.

,Aș mai dori doi-trei jucători, vedem, așteptăm. Eu mă gândesc și altfel, strict din punctul meu de vedere: ce putem lua acum, regulamentar, nefiind fereastră de mercato, a jucat ultima oară în luna mai, în cel mai bun caz. Dacă au fost și accidentați…

Da, îmi doresc transferuri, dar aștept. Pentru noi prioritatea este să-i readucem apți în echipă pe cei accidentați. Și va fi, crede-mă! Și să urmărim, atent, cu mintea limpede, la ceea ce am putea aduce să crească nivelul la Dinamo.

Obiectivul nostru este să ne luptăm pentru play-off, vom încerca. Nu e ceva de trebuie, obligatoriu, dar ne vom lupta până la ultima picătură de energie să fim în play-off. Vreau, putem, vedem!”, a transmis Zeljko Kopic recent.

Distribuie și prietenilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *