Dinamo și FCSB se întâlnesc în această seară în derby-ul din grupele Cupei României.
Dacă acum 10 zile am avut parte de un stadion plin, peste 45.000 de spectatori au luat parte la meciul organizat pe Arena Națională, de această dată nu vom avea o astfel de atmosferă.
Suporterii nu s-au conectat la fel cu miza acestei partide, din grupele Cupei României, și va fi o asistență mult mai redusă. Din informațiile noastre, Dinamo a dat peste aproximativ 13.000 de bilete pentru meci, cele mai multe fiind alocate la T2, acolo unde va fi probabil tot primul inel plin până la ora meciului.
În PCH, de asemenea, este un număr semnificativ de bilete vândute, iar aseară s-a deschis un sector central în peluză, așa că puteți cumpăra într-o zonă foarte bună a stadionului. La T1, inelul 2, sunt mai multe sectoare SOLD-OUT, așa cum sunt mai multe sectoare SOLD-OUT la T2 și PCH. În total sunt 26 de sectoare epuizate, iar speranța ar fi ca până la ora de start a meciului să depășim pragul de 15.000 de fani prezenți.
Se pare că nici la steliști cererea nu este foarte mare; din cele patru sectoare cerute în peluza SUD a stadionului, au vândut aproximativ 1.000 de bilete.
Casele de bilete sunt deschise și astăzi. Puteți cumpăra bilete și online pe bilete.ro sau pe site-ul clubului, shop.dinamo1948.ro.
PCH: 30 RON (inel 1), 25 RON (inel 2 & 3)
Tribuna 2: 50 RON (inel 1), 40 RON (inel 2 & 3)
Tribuna I: 90 RON (inel 2 & 3)
VIP Regular 2: 200 RON
VIP Regular 1: 250 RON
VIP experience: 390 RON
Biletele se pot achiziționa atât online, cât și fizic, prin rețeaua bilete.ro (Inmedio, Poșta Română, Vodafone) sau la casele de bilete, după următorul program:
• 30 octombrie: 14:00 – 22:00 (bd. Pierre de Coubertin & str. Maior Coravu)
