Vești bune pentru Kopic: Amical programat în week-end thumbnail

Vești bune pentru Kopic: Amical programat în week-end

Dinamo se pregătește pentru derby-ul cu FCSB, programat pe 20 octombrie, de la ora 21:00.

„Câinii” s-au confruntat cu mari probleme de lot în ultimele patru meciuri din cauza accidentărilor. Acest lucru, însă, se pare că se va schimba pentru partida cu FCSB de pe Arena Națională. Opruț și Selmani revin după suspendări, Politic și Neagu sunt complet refăcuți. Hakim Abdallah a revenit la antrenamentele echipei, conform GSP, și se pregătește normal alături de coechipieri, semn că va fi apt de joc pentru meciul din 20 octombrie.

Conform aceleași surse, la antrenamente a revenit și Kennedy Boateng, fundașul central care a lipsit în ultima lună din cauza unei accidentări suferite la naționala statului Togo. Aceștia ar putea fi utilizați în amicalul pe care Dinamo îl va disputa sâmbătă, la Săftica, cu Metaloglobus, surpriza din Liga a 2-a. Duelul va începe la ora 11:00. Echipa lui Ianis Zicu este pe locul 3, cu 18 puncte după primele 9 etape.

La Metaloglobus, Dinamo are doi jucători împrumutați: gemenii David și Alex Irimia.

Un semn de întrebare rămâne în privința lui Josue Homawoo, dacă va fi apt de joc pentru meciul din campionat cu FCSB. Mai multe detalii vom afla în această seară de la Andrei Nicolescu, în direct la Radio Dinamo1948.

,,Dinamo trebuie să ajungă să aibă un lot echilibrat de 22-24 de jucători, dar trebuie să creștem copii. Noi nu vrem și nu am vrut ca toți jucătorii să fie la același nivel, aducând niște jucători consacrați. Asta însemna să nu dăm încredere în copii. Noi credem că, dacă micșorăm media de vârstă, vom face performanță și vom ajuta și fotbalul românesc.

Și anul acesta vom fi într-un deficit financiar. Sunt și datoriile din spate. Mai sunt și niște plăți de la ieșirea din insolvență. Bugetul este de peste 7 milioane. Veniturile sunt, evident, mai mici. Deficitul e totuși mai mic decât anul trecut”, a spus Andrei Nicolescu recent la Digisport.

Distribuie și prietenilor!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *