Written by Rolul inteligenței corporale în performanța sportivă
Studiu de dr. George Vescan – psiholog CS Dinamo
Într-o discuție cu Laura Ilie, dublă campioană europeană, despre nivelul la care s-a ajuns în elita mondială de tir a trăgătorilor din proba de 10 m aer comprimat am fost surprins să aud că scorul de 636,3 din 60 de focuri, reprezintă recordul mondial în anul 2024 la proba feminină. M-am gândit atunci că este ca și cum acești sportivi din topul mondial ar rivaliza cu sistemele mecanice de testare a puștilor.
Este ca atunci când un șahist învinge un program A.I. care poate face 200 de predicții pe secundă (1), dar nu are inteligența și creativitatea omului. Laura îmi zice că, deși la această probă recordurile sportivelor din China sunt mari, deoarece folosesc cele mai moderne alice, echipamente actualizate o dată la două luni, cantonamente centralizate 11 luni pe an, ș.a., marea luptă se duce în capacitatea sportivilor de a pune pauză gândirii și a lăsa inteligența corporală să își facă treaba.
În acest studiu doresc să explic cum puterea inteligenței corporale care rezidă din ființa noastră fizică poate ajunge la performanțe incredibile dacă este conștientizată, antrenată și folosită adecvat. Laura îmi spunea, ”atunci când caut cel mai bun foc folosindu-mi gândirea (se referă la gândirea discursivă a dialogului interior care analizează acțiunile într-un mod logic, care evaluează fiecare pas pentru a se asigura că totul este perfect) pot apărea îndoieli, care mă fac să întârzii tragerea și astfel apar erorile. Așa că aici este marea luptă, în interior, în care capul/gândirea trebuie să tacă, să devină doar un observator al simțurilor corporale care conduc tragerea și sunt validate de un sentiment de siguranță dat de un fel de anticipare a reușitei care apare cu o fracțiune de secundă înainte de a trage. Înainte de fiecare antrenament îmi propun să ies din cap și să pătrund în corp, pentru că aici este tot ce am nevoie pentru a-mi exprima întregul potențial”.
Așadar, sportivii performanți au abilitatea de a pune gândurile sub tăcere, de a folosi conștientul pe post de observator al inteligenței corporale. Dar de ce ar trebui să avem încredere în inteligența corporală și nu în inteligența minții care gândește? Ați urmărit vreodată procesul prin care treceți atunci când învățați un procedeu nou, chiar dacă la nivel mental cunoașteți teoretic ce aveți de făcut? V-ați trezit vreodată prinși într-o buclă a gândurilor contradictorii din care trebuie să ieșiți pentru a lăsa o înțelegere mai profundă să vină cu răspunsul de undeva din inconștient? Răspunsul la aceste întrebări ne îndreaptă atenția spre inteligența corporală.
În acest studiu vom explora puterea inteligenței corporale, înțelepciunea care rezidă din dimensiunea noastră biologică. Veți descoperi cât de important este să vă implicați simțurile, să vă acordați la intuiția corporală pentru a pătrunde într-o expansiune a conștienței specifică stării de flux și performanței. Fie că este un sportiv care se antrenează pentru a obține performanțe de vârf sau un matematician în fluxul datelor, ori artist în febra creației, toți trăiesc această stare de expansiune a conștienței, de curgere, anticipare, de scufundare în senzațiile corporale pentru a căuta indicii la care să se adapteze/regleze permanent.
Inteligența nu este doar un produs al creierului nostru. Mai degrabă, este o simfonie condusă de întregul nostru corp (2). Acest concept, cunoscut sub numele de inteligență corporală, provoacă secole de gândire despre natura cunoașterii umane. Noțiunea că inteligența noastră rezidă în primul rând din creierul nostru are rădăcini adânci în filosofia occidentală (3). Celebra declarație a lui Rene Descartes, ”gândesc, deci exist”, a întărit ideea de dualism, adică mintea și corpul ca și cum ar fi separate, iar mintea superioară corpului. Această viziune a inteligenței centrată doar pe ceea ce conștientizează și gândește neocortexul (creierul evoluat) nu reușește să explice nenumăratele moduri în care corpurile noastre acționează incredibil în anumite situații. Când un sportiv anticipează mișcarea unui adversar, când aruncă mingea în coș deși este în cădere, când un scrimer ripostează într-o fracțiune de secundă la un atac imprevizibil sau la tir când apare sentimentul lucrului bine făcut înainte de tragere.
Această înțelegere intuitivă, dezvoltată prin experiență fizică repetată, evidențiază inteligența corporală. Aceasta nu neagă importanța creierului nostru minunat. De fapt completează imaginea inteligenței umane ca o interacțiune complicată între minte și corp, fiecare informându-l și îmbunătățindu-l pe celălalt (4). Această viziune holistică a inteligenței oferă noi căi pentru educație și performanță în general.
După S. Roberts (2020) în mod fundamental, inteligența corporală este dobândită prin cinci procese interconectate: observație, practică, improvizație, empatie și reținere (5).
Observația, atunci când folosim inteligența corporală observația nu se limitează doar la simțul vizual într-un mod pasiv. Este o implicare activă, multisenzorială. Această abordare permite o înțelegere mai profundă și mai nuanțată a stării interioare și detaliilor exterioare. De exemplu, canotorii observă imediat cum au ieșit pe apă dacă apa este grea sau ușoară (densitatea apei poate varia datorită salinității, temperaturii sau sedimentelor) și multe alte detalii despre apă pe care în mod normal nu ai de unde să le ști fără analize de laborator.
Practica/antrenamentul, studiile de neuroimagistică au arătat că repetarea unei tehnici duce la o creștere a mielinizării de-a lungul căilor neuronale relevante – un proces care crește viteza și eficiența semnalelor transmise (6). Astfel corpurile noastre învață să îndeplinească sarcini complexe într-un mod automat/reflex, reducând astfel gândurile conștiente despre aceea sarcină. Iar mintea eliberată de gândirea discursivă se poate concentra asupra aspectelor de nivel superior ale performanței. Cercetarea psihologului K. Anders Ericsson (1993) și echipa sa susține că în anumite domenii, sport, muzică, este nevoie de 10.000 de ore de antrenament pentru a ajunge expert în acel domeniu (7). Autorul mai precizează că diferența de performanță dintre practicanți este dată de antrenamentul deliberat/intenționat în care sportivul este implicat activ în autodepășirea lui, nu doar un executant pe ”pilot automat” al comenzilor date de antrenor.
Improvizația, după ce sportivii stăpânesc abilitățile motorii subiacente, adică fundamentul mișcărilor și acțiunilor coordonate ale corpului, aceștia pot asocia creativ procedeele. Această abilitate specifică inteligenței corporale dă sportivilor capacitatea de adaptare la situații noi. Studiile pe sportivi de înaltă performanță dezvăluie abilități de anticipare superioare, permițându-le să prezică și să reacționeze la mișcările adversarilor înainte ca acestea să apară. După M. Jeannerod (2001) această abilitate are la bază modele interne care au fost implementate în sistemul motor și utilizate în înțelegerea acțiunilor altora într-un mod reflex (8).
Empatia, evidențiază modul în care corpurile noastre joacă un rol profund în a ne ajuta să înțelegem și să ne conectăm cu ceilalți. Când vizionăm sportul preferat, stând în fotoliu la televizor, tonusul muscular și pulsul ni se modifică, chiar ne tresare câte un membru. Aceste răspunsuri fizice fac parte din modul în care ne acordăm cu ceilalți. Această oglindire internă ne permite să obținem o înțelegere mai profundă și mai intuitivă a experiențelor altora. Acest lucru a fost subliniat de descoperirea neuronilor oglindă de către G. Rizzolatti în anul 1996. Aceste celule oglindesc/imită în zona premotorie a cortexului acțiunea altor persoane dar se activează de asemenea când intenționăm să executăm o sarcină motrică (9). În sport ajută la învățare prin imitație, la starea de spirit a echipei datorită empatiei, la anticiparea intenției adversarului, la programarea propriei execuții și stări de spirit. Acest proces subconștient de oglindire arată clar – cunoașterea nu este doar rațională și conștientă, așa cum s-a susținut multă vreme.
Reținerea (integrarea) se referă la modul în care corpurile noastre servesc ca depozite de informații. Cercetările privind memoria procedurală arată că abilitățile precum mersul pe bicicletă sunt stocate în regiuni ale creierului diferite decât amintirile din memoria semantică, explicând de ce abilitățile fizice pot rămâne timp de decenii chiar și fără nicio practică (10). Memoria corporală contribuie la performanța sportivă prin îmbunătățirea coordonării, reacțiilor rapide și adaptabilității.
În concluzie inteligența corporală reprezintă interacțiunea profundă dintre acțiunile noastre fizice și procesele cognitive. Ea subliniază faptul că inteligența nu se limitează doar la zona conștientă a creierului, ci este distribuită în întreaga noastră experiență corporală. În sportul de performanță inteligența corporală este la fel de importantă precum este simțul auditiv pentru un violonist sau simțul vizual pentru un pictor. Inteligența corporală poate fi dezvoltată prin tehnici specifice din Gestalt, Mindfulness, Integrare Kinestezică ș.a. dar și observarea multisenzorială a senzațiilor corporale, emoționale și respirația din anumite momente ale execuțiilor tehnice, au același efect. Antrenorii fac foarte bine atunci când le îndreaptă atenția sportivilor spre starea lor interioară fizică, emoțională sau mentală, astfel ajutându-i să se cunoască mai bine și să-și folosească inteligența corporală.
REFERINȚE
- https://en.wikipedia.org/wiki/List_of_FIDE_chess_world_number_ones#Player_statistics
- Marga, A. (2024). Ce este inteligența? Cotidianul.
- Gardner, H. (1983). Frames of Mind: The Theory of Multiple Intelligences. New York: Basic Books.
- Morgan, N. (2022). „How the Mind-Body Connection Works.” Psychology Today.
- Roberts, S. (2020). The Power of Not Thinking: How Our Bodies Learn and Why We Should, Edit. Rowman & Littlefield Publishers
- Pallen, S., Shetty, Y., Das, S., Vaz, J. M., & Mazumder, N. (2021). „Advances in nonlinear optical microscopy techniques for in vivo and in vitro neuroimaging.” Biophysical Reviews, 13, 1199-1217
- . Revizuire psihologică, 100(3), 363–406. https://doi.org/10.1037/0033-295X.100.3.363
- Jeannerod, M. (2001). Simularea neuronală a acțiunii: un mecanism unificator pentru cogniția motorie. Neuroimagine 14, S103–S109.
- Rizzolatti, G., & Sinigaglia, C. (2008). Mirrors in the Brain: How Our Minds Share Actions and Emotions. Oxford University Press.
- Suchan, B. (2018, November 15). Why don’t we forget how to ride a bike? Scientific American
CS Dinamo, 22 noiembrie 2024