Meciul de duminică seară va aduce o schimbare importantă în primul 11 al lui Dinamo.
Alexandru Roșca va fi titularul din poarta lui Dinamo până la finalul anului. Accidentarea lui Adnan Golubovic impune o schimbare între buturi, iar acum este șansa unui tânăr portar, transferat de Dinamo în această vară.
Alexandru Roșca a oferit un interviu pentru Gazeta Sporturilor, în care a vorbit despre oportunitatea pe care o are acum:
,,Nu pot spune că simt o mare presiune, dar, e clar, la Dinamo e presiune. Noi ne dorim primele locuri în Liga 1, chiar și în Cupă să mergem mai departe. Vrem să maximizăm tot. Da, pot să zic că în unele momente greul va pica pe mine și de-abia aștept să arăt ce pot, tuturor.”, a spus portarul lui Dinamo.
Venirea la Dinamo: ,,A fost o bucurie din momentul în care m-a sunat impresarul și mi-a zis că există oportunitatea Dinamo. Și nu am ezitat deloc, nici dânsul nu s-a așteptat să ezit. Eram foarte bucuros. Eu am știut că plec cu a doua șansă la Dinamo. Am văzut tot timpul partea plină a paharului. Am învățat multe de la Adnan Golubovic și încă mai am multe de învățat. Am văzut tot timpul jumătatea plină a paharului. Am încercat să mă antrenez ca să fiu pregătit când îmi va veni șansa.”
,,Dacă ar fi să mă descriu în trei cuvinte, aș spune: muncitor, modest și luptător. Poți pune și răbdător” Alexandru Roșca, goalkeeper Dinamo
,,Nu pune nimeni extrapresiune. Toți mă încurajează, toți vor să mă ajute. Nu e presiune pe mine, mă simt foarte bine și cred că pot face meciuri foarte bune.”
,,Fanii să ne susțină în continuare, ca și până acum, să fie siguri că vom da totul pe teren. Așa am fost tot timpul, mai calm, mai degajat, așa sunt eu, liniștit. Așa sper să fiu și în poarta lui Dinamo ”Alexandru Roșca, goalkeeper Dinamo
30 de meciuri a adunat Roșca la Șelimbăr în liga secundă și în Cupa României, primind 25 de goluri. În 15 meciuri, a menținut neatinsă plasa porții sale