Dinamo a remizat în ultimul meci de pregătire din Antalya, 1-1, cu Novi Pazar.
Ultima zi de cantonament este mereu cea mai complicată, mai ales când este programat și un meci de pregătire. Jucătorii se gândesc la plecare, la revenirea în țară, iar în plus, în doar 6 zile avem primul meci oficial din 2025, întâlnirea cu Craiova, în deplasare.
Zeljko Kopic a trimis din nou în teren un „11” pe care îl vom vedea cel mai probabil și în Bănie. A declarat acest lucru la finalul partidei, fără să ascundă nimic. Se știe care este formula noastră clasică, la care se adaugă absențele a trei jucători: Opruț, Olsen și Costin. În plus, a mai apărut o absență de ultim moment. Deși pe foaia de joc figura ca titular, Josue Homawoo a fost lăsat în tribune, iar locul său a fost luat de Andrei Mărginean.
Primul 11:
Roșca – Sivis, Boateng, Mărginean, Luna – Gnahoré, Milanov, Cîrjan – Pop, Selmani, Politic
A fost un meci în care Dinamo a dominat categoric, având posesia, mai ales în prima repriză. Sârbii s-au mulțumit să contraatace, dar au dus această strategie aproape de perfecțiune. Astfel, au deschis scorul, deși Dinamo a avut câteva ocazii importante în prima parte. Cu toate acestea, noi am rămas doar cu ocaziile, în timp ce adversarii au marcat un gol superb, la care Roșca nu a avut ce face.
În repriza a doua, pe măsură ce am schimbat treptat jucători, și-a făcut debutul și tânărul Cristea de la juniori. Raportul de forțe s-a echilibrat, însă, paradoxal, Dinamo a reușit egalarea prin Borceanu, care a profitat de o fază confuză. Pe final, Adnan Golubovic a avut câteva intervenții excelente, iar scorul final a rămas 1-1.
Un test reușit, dar care a evidențiat slăbiciunile lotului. Ne-au plecat jucători din atac care trebuie înlocuiți. Deși Soro și Bani nu ofereau foarte mult în ultima perioadă, este clar că avem nevoie de întăriri în ofensivă. De asemenea, meciul de ieri a confirmat din nou faptul că suntem descoperiți în defensivă. În absența lui Homawoo, Kopic a fost nevoit să improvizeze, folosindu-l pe Mărginean alături de Boateng. Josue s-a accidentat înainte de încălzire, iar situația sa contractuală rămâne nerezolvată. Prin urmare, trebuie adus un fundaș central, probabil unul de picior stâng.
Echipa arată bine, dar este evident că mai sunt necesare câteva soluții suplimentare pentru a putea aborda cu succes partea a doua a sezonului. Astăzi, echipa revine în țară și începe pregătirile pentru meciul cu Craiova. Aproape 1000 de fani și-au cumpărat bilete la acest meci, ceea ce promite o atmosferă superbă în Bănie.
Foto: Welovesport (Superliga.ro)