Optimism echilibrat! Fanii cred în Dinamo thumbnail

Optimism echilibrat! Fanii cred în Dinamo

Dinamo începe astăzi parcursul din play-off-ul Superligii, după o absență de 8 ani.

Timp de două luni, vom avea parte de dueluri de foc în campionat, meciuri grele, cu miză, derby-uri pline de orgolii, toate din dorința de a termina cât mai sus în clasament.

Zeljko Kopic, antrenorul lui Dinamo, a anunțat în cadrul conferinței de presă organizate ieri la Săftica obiectivul echipei pentru play-off: clasarea pe podium! O echipă care, acum un an, se zbătea pentru evitarea retrogradării, astăzi speră la o clasare în primele locuri, ceea ce ar confirma sezonul fantastic pe care îl traversăm.

Într-un sondaj recent, efectuat pe grupul de Facebook Radio Dinamo1948, înainte de debutul în play-off, i-am întrebat pe fanii dinamoviști pe ce loc văd Dinamo terminând la finalul sezonului.

🔴 38% dintre suporteri cred că Dinamo va încheia campionatul pe locul 3.
🔴 30% sunt foarte optimiști și visează la câștigarea titlului cu numărul 19.
🔴 21% consideră că Dinamo va ocupa locul 4.
🔴 Câte 5% au ales locurile 2 și 5.
🔴 Doar 1% cred că Dinamo va termina pe ultima poziție.

Optimismul este evident în rândul fanilor! Procentele arată un nivel ridicat de încredere în echipă, iar acum rămâne ca băieții noștri să demonstreze și să confirme acest lucru pe teren!

Astăzi este doar una dintre bătăliile pe care le vom duce pentru îndeplinirea obiectivului!

🔥 HAI DINAMO! 🔥

Catalin Alexandru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *