Posibili înlocuitori pentru Davis pe banca lui Dinamo thumbnail

Posibili înlocuitori pentru Davis pe banca lui Dinamo

Un lucru este cert: Dinamo nu va mai continua cu David Davis din sezonul viitor.

Deși echipa își va apăra titlul și în acest sezon, evoluțiile mai puțin convingătoare din ultimele luni i-au determinat pe oficialii clubului să ia în calcul o schimbare pe banca tehnică. De altfel, deși această despărțire era anticipată, David Davis a confirmat public, după meciul cu Magdeburg, că nu își va prelungi șederea la Dinamo.

Între timp, conducerea clubului pregătește deja un înlocuitor. Potrivit GSP, cele mai mari șanse le au Paulo Pereira (60 de ani) și Nicolej Krickau (38 de ani), ambii fiind în pole-position. Pereira, fost antrenor la CSM București între 2017 și 2019, conduce în prezent echipa slovenă Celje și nu a oferit încă un răspuns clar.

Pe de altă parte, Dinamo analizează și varianta nordică, iar Nicolej Krickau pare o opțiune viabilă. Fost antrenor la GOG și Flensburg-Handewitt, tehnicianul danez este liber de contract după ce a fost demis de Flensburg în decembrie, în urma unei înfrângeri cu Rhein-Neckar Löwen (29-31). Krickau preluase banca tehnică a formației germane în vara lui 2024.

Conform informațiilor noastre, Nicolej Krickau are cele mai mari șanse să devină noul antrenor al lui Dinamo, însă o decizie oficială este așteptată abia după încheierea sezonului competițional.

”Am fost anunțat de față cu jucătorii, mi s-a spus că nu voi mai continua. Asta este. Mi-au spus cât se poate de clar. E mai mult decât evident că s-a terminat”, a declarat antrenorul spaniol David Davis.

Catalin Alexandru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *