Cum vede Burcă duelul dintre Rapid și Dinamo: Unde e presiunea mai mare thumbnail

Cum vede Burcă duelul dintre Rapid și Dinamo: Unde e presiunea mai mare

Ovidiu Burcă, 45 de ani, este unul dintre oamenii din fotbalul românesc care au activat și la Dinamo, și la Rapid.

Ovidiu Burcă a îmbrăcat tricoul de jucător al lui Dinamo, alături de care a devenit campion și câștigător al Cupei României, dar a evoluat și în Giulești. De asemenea, a ocupat funcții oficiale la Rapid, mai întâi ca președinte, iar ulterior a devenit antrenor la Dinamo, echipă pe care a promovat-o în prima ligă în sezonul 2022/2023.

Rămas liber de contract după despărțirea de Oțelul Galați, Ovidiu Burcă a vorbit despre duelul dintre cele două formații:

„Cum văd eu acest Rapid – Dinamo… Trebuie să judecăm contextul, în primul rând, așa e cel mai corect. Ce situație are fiecare. Dinamo nu spera la calificarea în play-off, dar a obținut-o cu rezultate și acum are o anumită relaxare. Rapid a intrat în play-off, dar nu e relaxată, aspirațiile clubului fiind mai mari, în concordanță cu investițiile făcute, întrucât așteptările sunt mari.

Și pentru Dinamo există o presiune mare, că a pierdut ambele dueluri din play-off de până acum. Nu e un club cu suporteri care să se mulțumească doar cu meciurile în play-off. Presiunea este mai mare la Rapid acum. Va fi un meci frumos de observat, de jucat, pe care eu, personal, îl voi vedea de acasă”, a comentat Ovidiu Burcă pentru Gazeta Sporturilor.

10 ani au trecut de la ultima victorie a lui Dinamo cu Rapid, scor 2-0, pe 11 aprilie 2015

„Dinamo este clubul obișnuit să se bată la campionat, Cupă, simțeai acest detaliu în fiecare zi. Rapid are o istorie, dar boemia s-a metamorfozat de-a lungul anilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *