Afișări 724
Dănuț Lupu (58 de ani) este sceptic în privința colaborării dintre SC Dinamo și CS Dinamo. Fostul mijlocaș spune că asocierea este imposibilă până când clubul din Superligă nu va ieși din insolvență, lucru care s-ar putea întâmpla abia la finalul sezonului.
Între timp, cele două entități au început discuțiile cu FRF pentru a găsi o soluție legală de asociere. Totuși, Lupu nu crede că va exista vreo colaborare, nici măcar după construirea noului stadion.
Acesta punctează că SC Dinamo va trebui să plătească o sumă echivalentă cu valoarea stadionului, dacă vrea să beneficieze de aceleași condiții ca CS Dinamo.
„Care asociere? Mă scuzați că vă spun, încetați cu asocierile, vă rog eu! V-ați întrebat oare de ce Dinamo din Liga 1 vrea asocierea? Acum 5 ani, când m-am dus la CS, nu aveau decât copii până la 12 ani. Eu am făcut toate grupele alea de copii, de juniori și echipa de Liga a patra.
Nu dorea nimeni să facă echipă de fotbal la CS. Nimeni! Nici actualul președinte, nici altcineva, nu i-a interesat secția de fotbal. Puteau avea stadion fără acea secție de fotbal. Pe terenul ăla se va juca și rugby, vor juca și alte echipe, spectacole… ce treabă are?
Putea să aibă doar o academie și, în baza academiei… Hai să vă spun ceva: cum poate să se asocieze CS-ul cu Fotbal Club Dinamo, cum? Va trebui să plătească Ministerul de Interne anumiți antrenori, nu-i permite legea! În SC acolo mai este și domnul Badea… ați văzut? Chiar dacă e minoritar.
Ascultați-mă: CSA Steaua de ce n-a făcut altă societate? Vă spun eu: sunt 10 oameni care vor să bage bani la CSA Steaua. Nu unul, 10! Eu cunosc 10 oameni care ar investi mâine la Steaua și nu fac asociere.
Oare de ce? Ca să se asocieze CS Dinamo cu FC Dinamo, CS Dinamo cu ce vine? Cu stadionul, 80-90 de milioane de euro. Ăilalți trebuie să vină și ei tot cu 80-90 de milioane. Nu vi se pare normal?
Eu cred că, dacă vor reuși să facă o asociere, vor reuși doar în cadrul Academiei, nicidecum mai departe. CS Dinamo, la ora actuală, stă foarte bine la academia de copii și juniori, unde FC-ul chiar are probleme mari”, a explicat Lupu, în cadrul emisiunii „Totul pentru Dinamo”.
Citește și:
Cum va fi vremea în minivacanța de 1 Mai