Ce se întâmplă cu Milanov și Costin thumbnail

Ce se întâmplă cu Milanov și Costin

Afișări 0

Întrebat despre situațiile lui Georgi Milanov (33 de ani) și Cristian Costin (26 de ani), Cosmin Mihalescu a declarat că Dinamo se află în discuții cu cei doi jucători, însă nu este încă clar dacă aceștia vor rămâne la echipă și în sezonul viitor.

În plus, directorul sportiv al „câinilor” a subliniat că Milanov a traversat cel mai solicitant sezon din cariera sa și că mijlocașul bulgar are mai multe oferte pe masă.

„O evaluare concretă a tot ceea ce s-a întâmplat sezonul acesta vom face la sfârșit, după meciul cu Craiova. Ce pot să vă spun e că Georgi Milanov, sezonul ăsta, a jucat cel mai mare număr de minute din cariera lui.

E clar că ne-a ajutat în momente grele, în care am avut nevoie, și a fost mereu acolo. Nu se poate pune sub semnul întrebării aportul lui la ceea ce am realizat sezonul acesta.

Și el mai are câteva oferte, pentru că a avut un sezon bun. Este al doilea căpitan al Bulgariei, la echipa națională. A fost convocat din nou pentru acțiunile din iunie. Are oferte din alte zone și noi încercăm să ne gândim cum planificăm pentru sezonul viitor.

Discuțiile sunt deschise, discutăm de două ori pe săptămână în ultima vreme și vom vedea cum decurg în continuare.

Costin mai are încă un sezon contract cu noi. Când a fost nevoie de el, a intrat întotdeauna. El și-a făcut treaba pe un post care nu e al lui. Trebuie să vedem ce își dorește și el – probabil își dorește și el să joace mai mult decât a făcut-o sezonul acesta. E un dialog deschis și vom vedea în perioada următoare.”, a adăugat Mihalescu.

Citește și:

Cristina Neagu, decorată la Palatul Cotroceni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *