Afișări 1.939
Dinamo continuă campania de achiziții: al treilea transfer oficializat
Dinamo a anunțat astăzi cel de-al treilea transfer al verii, marcând un nou pas în consolidarea lotului pentru sezonul viitor.
După ce împrumuturile lui Opruț și Mărginean au fost transformate în transferuri definitive — fundașul semnând un contract valabil până în 2027, iar mijlocașul până în 2028 — clubul din Șoseaua Ștefan cel Mare își continuă ofensiva pe piața transferurilor.
După sosirile lui Cristi Mihai și Luca Bărbulescu, Dinamo a bătut palma cu un nou portar, considerat titularul naționalei U19 a României pentru Campionatul European găzduit de țara noastră în luna iunie.
Anunțul oficial al clubului
„Codruț Sandu se alătură clubului Dinamo!
Noul jucător al clubului nostru, Codruț Sandu, în vârstă de 19 ani a semnat un contract valabil pe o perioadă de 4 ani până la 30.06.2029
De asemenea, este un obișnuit al reprezentativei naționale de fotbal, acesta evoluând la toate grupele de juniori, începând cu U16 și până în prezent la U20. Fiind în lotul reprezentativei U19 pentru turneul final european din această vară!
Codruț evoluează pe postul de portar, iar în sezonul trecut a strâns un număr de 24 de partide în tricoul celor de la FCU Craiova în liga secundă.
Mult succes, Codruț și cât mai multe realizări în tricoul echipei Dinamo!”
Citește și:
Compania din România va fi sponsor la McLaren în F1!