Finalul sezonului se apropie, iar echipele se pregătesc să înceapă campania de transferuri.
Mihnea Rădulescu a semnat cu Universitatea Craiova, fiind un jucător pentru care și Dinamo a făcut o ofertă în iarnă. Totuși, Petrolul a refuzat atunci propunerea echipei noastre, care era de 300.000 de euro, plătiți în trei tranșe.
Zilele trecute a apărut informația conform căreia Jonathan Cissé, fundaș central la Oțelul Galați, ar urma să semneze cu Dinamo. Informația a fost însă dezmințită de Andrei Nicolescu, administratorul special al clubului Dinamo. Acesta a declarat că fundașul se află pe listă, dar nu se numără printre primele opțiuni pentru înlocuirea lui Josue Homawoo. Astfel, Cissé nu va ajunge la Dinamo, dar va semna cu o altă echipă din campionat.
Potrivit ProSport, Cissé a ajuns la o înțelegere chiar cu adversara noastră din meciul de aseară, Universitatea Cluj. Ultimul meci al lui Cissé în tricoul Oțelului a fost vineri, când formația din Galați a remizat pe teren propriu cu Farul Constanța, echipa lui Gică Hagi, scor 0-0. A fost ultima partidă pentru cele două echipe în această ediție de Superligă.
Dinamo va avea mult de muncă pentru întărirea defensivei, după plecarea lui Josue Homawoo și retragerea lui Răzvan Patriche. Totodată, Răzvan Pașcalău a evoluat doar câteva minute în această ediție de campionat și pare greu de crezut că va fi păstrat în lot, în timp ce Cristian Licsandru revine după o operație la ligamente. Astfel, apărarea lui Dinamo va fi reconstruită din temelii.
- 28 de meciuri a bifat Jonathan Cisse în această ediție de Superliga. Fundașul ajuns la Universitatea Cluj și care a aparținut de cei de la Monaco a marcat un singur gol, în victoria obținută de Oțelul cu Petrolul, scor 3-1.
- 550.000 de euro este cota de piață a fundașului, conform Transfermarkt
- 27 de ani are Jonathan Cisse