Din noapte, lumină. Din ruină, Dinamo…

Preambul:
„Nu e moartea cea mai mare pierdere în viață. Cea mai mare pierdere este ceea ce moare în noi cât timp încă trăim.” – Norman Cousins

A fost o zi ca oricare alta. O dimineață de iunie în care Bucureștiul se trăgea de șireturi cu canicula și cu oboseala cotidiană. O zi banală, dacă nu cumva ai fi fost dinamovist. Pentru că, pentru noi, 23 iunie 2025 nu mai este doar o dată din calendar. E o rană care a încetat, în sfârșit, să mai sângereze.

Astăzi, Dinamo a ieșit oficial din insolvență.
Și, în timp ce știrile s-au rostogolit în bucle sterile prin studiouri TV, în timp ce jurnaliștii au citat surse și au defilat paragrafe de hotărâri definitive, noi, cei care am suferit în tăcere sau în peluză, am înțeles ce s-a întâmplat de fapt. N-am primit o decizie judecătorească. Am primit o redare a demnității. O izbăvire. Pentru că, hai s-o spun cât mai simplu cu putință: clubul nu a fost salvat de un judecător. A fost salvat de iubire. O iubire disperată, neiertătoare, uneori ridicolă, alteori sublimă, dar întotdeauna vie.

Blestemata asta de insolvență n-a fost doar o stare juridică, cu cifre și coloane în Excel sau articole de lege. A fost un coșmar administrativ, da, dar mai ales o formă de moarte lentă. Și nu a fost începută de noi. A fost începută de niște nemernici care au confundat Dinamo cu o vitrină de suveniruri. Care au intrat, au răvășit și au plecat. Lasă că mere și așa, au zis. Dar Dinamo nu mere și așa. Dinamo se trăiește, se ține în viață, se urlă din piept, nu se vinde pe OLX în rate.

N-am fost acolo când s-au închis luminile la birouri. Dar am fost acolo când s-au aprins iar în sufletele noastre. Când stadionul nu mai era decât o cochilie abandonată și totuși ne adunam, cu ochii roșii și inima-n gât, ca să cântăm. Nu pentru puncte. Nu pentru locul 12. Ci pentru că Dinamo nu se închide, fraților! Dinamo se duce până la capăt!

S-a vorbit mult despre suporteri. S-au scris ode și articole, s-au făcut interviuri. Dar nimeni n-a înțeles cu adevărat că acești suporteri, fie că poartă inițialele DDB, fie că nu știu să scrie „reorganizare judiciară”, sunt adevăratul Consiliu de Administrație al speranței. Ei au plătit. Nu doar bilete, ci și iluzii. Nu doar cotizații, ci și ani din viață. Ei au stat drepți când totul se prăbușea. Au făcut-o fără să ceară dividende. Doar cu dorința dementă ca Dinamo să mai existe o zi. Și încă una. Și încă una…

Astăzi, li s-a dat înapoi o speranță. Nu profit. Nu glorie. Doar acea lumină difuză care îți spune: „Mai putem visa.” Iar visul ăsta e mai prețios decât orice cont bancar cu sold. Mai valoros decât toate punctele din clasament. Pentru că este, în sfârșit, curat.

Mulți vor spune sec: „Dinamo a ieșit din insolvență.” Dar pentru noi, cei ce am rămas chiar și când clubul părea un Titanic al Ligii a 2-a, această zi nu înseamnă doar bilanțuri. Este o zi despre vindecare. Nu ne mai doare atât de tare când ne uităm în oglindă. Nu mai evităm privirile altor suporteri. Nu mai trebuie să inventăm scuze. Am traversat infernul și am ieșit, dacă nu curați, măcar întregi.

Dinamo, dragostea noastră nespusă și obosită, care nu se va stinge niciodată – ca să parafrazez un titlu al unei celebre cărți – azi ești din nou liberă. Nu ca înainte, ci poate mai bine. Pentru că ai fost călită. Ai fost trecută prin foc, și nu te-ai topit. Ai fost jefuită și părăsită, dar n-ai murit. Pentru că noi am ales să nu te lăsăm.

Ce urmează? Poate trofee. Poate deziluzii. Dar mai presus de toate, urmează viața. Urmează tribune care nu mai tremură de rușine, ci de emoție. Urmează copii care cresc cu Dinamo ca ideal, nu ca avertisment. Urmează visul, acela vechi, cu Europa și cu stadionul nostru plin. Dar și visul acela mic, cu 1-0 chinuit pe un gazon muncit și cu ochii plini de lacrimi. Pentru că suntem, din nou, vii.

Azi nu ne-am învins rivalii. Nici CFR-ul, nici Rapidul și nici VAR-ul.
Am învins uitarea. Și, în fotbal, ăsta e cel mai greu meci.
Am învins uitarea. Și am rămas Dinamo.

În lumea asta tot mai tulbure care uită tot, noi am ales să ținem minte.
Asta e victoria noastră. A tuturor!

Doamne, ajută-ne! Pentru că vom fi iarăși ce am fost și mai mult decât atât! 🤍❤️

N.A. Am scris aceste rânduri nu cu pixul, ci cu ce a mai rămas din inimă… Un suporter ca toți ceilalți, cu vocea răgușită de atâta adevăr…