Afișări 834
Dinamo se pregătește să realizeze primul transfer de la ieșirea din insolvență. Potrivit informațiilor obținute de FANATIK, fundașul central vizat pentru a-l înlocui pe Josue Homawoo este Mohammed Umar.
Odată cu ieșirea din insolvență, Dinamo va avea drept de participare în cupele europene în sezonul 2026-2027. „Câinii” își propun să repete parcursul bun din sezonul trecut și, pe lângă o nouă calificare în play-off, speră să revină și în competițiile europene.
Pentru atingerea acestui obiectiv ambițios, antrenorul Zeljko Kopic are nevoie urgentă de întăriri. Conform surselor FANATIK, Mohammed Umar, jucătorul lui Poli Iași, este favorit să ocupe locul lăsat liber de Homawoo în centrul apărării.
Negocierile cu formația moldoveană sunt într-un stadiu avansat. Deși Poli Iași a retrogradat, Umar se află în continuare sub contract, astfel că transferul nu se va face liber. Dinamo a oferit 100.000 de euro pentru transfer, însă clubul ieșean cere o sumă mai mare. Totuși, conform informațiilor noastre, sunt șanse ridicate ca cele două părți să ajungă la un acord. Mohammed Umar a ajuns la Poli Iași liber de contract, la finalul lunii octombrie a anului trecut.
Evoluțiile solide ale fundașului ghanez au atras atenția unor cluburi importante. Așa cum FANATIK a relatat anterior, scouterii lui Feyenoord au fost prezenți la meciul din play-out cu FC Botoșani pentru a-l urmări pe Umar.
La Dinamo, Mohammed Umar este văzut ca soluția ideală pentru a acoperi absența lui Josue Homawoo. Fundașul togolez a refuzat prelungirea contractului cu formația din Șoseaua Ștefan cel Mare și va pleca în această vară la Standard Liege, convins de Mircea Rednic, noul antrenor al echipei belgiene.
Citește și:
Dieta săracului, propusă de Mihaela Bilic, te slăbește 30 kg în 6 luni