Hakim, aproape de un transfer surpriză în Superliga thumbnail

Hakim, aproape de un transfer surpriză în Superliga

Hakim Abdallah se află de doi ani la Dinamo, însă până acum nu a reușit să convingă, iar cel mai probabil, în această vară se va ajunge la o despărțire.

După două sezoane modeste, Hakim este în continuare prezent în cantonamentul echipei, însă șansele ca el să mai rămână în lotul nostru sunt reduse. Totuși, acest lucru nu înseamnă că nu îl vom mai vedea în Superliga, atacantul din Madagascar fiind dorit de o altă echipă din campionat.

Potrivit Fanatik, pe lângă interesul pentru doi jucători de la FCSB, Gele și Edjouma, UTA Arad îl are în vizor și pe Hakim Abdallah. Informația a fost confirmată chiar de patronul clubului arădean.

„Noi am discutat cu mulți jucător importanți care nu mai au loc la echipele lor din SuperLiga, printre care și cei trei de care m-ați întrebat. Eu am învățat din fotbal că și atunci când e 90% rezolvat un transfer, nu e gata până când nu se semnează totul. Sper să le facem domnului Mihalcea și staff-ului o echipă puternică la UTA”, a declarat Alexandru Meszar pentru Fanatik.

650.000 de euro este evaluarea pe transfermarkt

9 goluri si 6 pase decisive are Hakim in 75 de meciuri in tricoul lui Dinamo

Catalin Alexandru

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *