Transformarea oboselii și durerii în motivația de autodepășire

Transformarea oboselii și durerii în motivația de autodepășire

Studiu de George Vescan – psiholog CS Dinamo

 ”Dacă nu mă doare acum o să mă doară toată viața”

Florin Enache – campion olimpic – Paris 2024

În studiul anterior, Rezistența la efort maximal (1) spuneam că testarea VO₂ max are mai multe utilități în pregătirea sportivilor de performanță, printre care și predicția performanței. În anii 60 testarea capacității aerobe a VO₂ max împreună cu proporțiile optime de masă musculară și grăsime corporală, erau văzute ca factori determinanți ai succesului în competițiile sportive.

După mai multe decenii profesorul Tim Noakes, de la Universitatea din Cape Town, a propus teoria guvernatorului central. Această teorie inițiată în 1997 a fost în finalizată în 2005 și publicată în  British Journal of Sports Medicine.  Tim Noakes a început să exploreze ideea teoriei guvernatorului central când a început să pună la îndoială teoria tradițională a oboselii bazată pe acumularea de lactat în mușchi. Acesta susținea că teoria capacității de absorbție de oxigen a mușchilor în care oboseala și durerile musculare apar din cauza insuficienței de oxigen în organism nu ia în considerare contribuția sistemului nervos central sau alte implicații precum psihicul sportivilor. Noakes a argumentat că această explicație este insuficientă pentru a descrie complexitatea oboselii și performanței umane. Acesta, contrazice teoria lui A. V. Hill părintele teoriei VO₂ max, argumentând că dacă ar fi ca epuizarea fizică să fie o consecință a incapacității inimii de a pompa sufiecient oxigen mușchilor ar însemna ca inima și creierul să fie în aceeași situație de privare de oxigen iar consecințele ar fi catastrofale. De asemenea se întreba care este mecanismul subconștient care îi fac pe atleții sporturilor în regim anaerob ca atunci când văd linia de sosire să sprinteze deși sunt în pragul epuizării. Dacă oboseala crește progresiv cum de reușesc să revină la un ritm intens pe ultimele sute de metri? Asta înseamnă că mușchii ar fi putut menține un ritm mai ridicat în kilometrii anteriori, de ce nu au făcut-o? Explorarea acestor întrebări îi întăreau ideea că există un reglaj al creierului care limitează consumul energetic pe durata eforturilor prelungite și care când ”vede” realizabilă trecerea liniei de sosire știe că a scăpat de pericol și atunci eliberează resursele energetice de prevenție. Așadar, teoria guvernatorului central, susține că senzația de oboseală și durere în timpul exercițiilor fizice este generată de creier, pentru a conserva o rezervă de energie destinată situațiilor de urgență, nu din cauza epuizării fizice complete. Conform acestei teorii, oboseala este mai mult un mecanism de protecție, controlat de creier, nu doar o consecință a limitărilor fizice ale mușchilor datorită acumulării de lactat (2).

Cercetări mai recente au arătat că oboseala musculară este mai degrabă legată de acumularea de ioni de hidrogen (H⁺), care scad pH-ul și cresc aciditatea, decât de lactat în sine. Aceste descoperiri descrise pentru prima dată în 1984 de către profesorului George Brooks de la UC Berkeley, contestă percepția tradițională conform căreia lactatul este un produs toxic al metabolismului anaerob. Brooks și echipa sa au demonstrat că lactatul este, de fapt, un combustibil important pentru mușchi și alte țesuturi (3).

Interesul pentru acest subiect este evident mare din partea cercetătorilor, dar de ce i-ar interesa pe antrenori și pe sportivi faptul că durerea musculară nu provine din acumularea de lactat ci dintr-o comandă a creierului care își ia măsuri de prevenție mult înainte să fie cazul sau datorită acumulării de ioni de hidrogen?

În primul rând sportivii înțeleg că pot activa în mod voit lactatul la începutul unei curse pentru ca apoi să aibă resurse energetice importante în zona de platou al absorbției de oxigen.

În al doilea rând senzația de oboseală și durere poate fi percepută ca reper al implicării fizice corecte conform tacticii stabilite și că nu sunt decât senzații de protecție și economie dictate de ”guvernatorul central”, care vor trece odată ce linia de sosire este considerată sigur de trecut.

David Goggins, ultramaratonist și fost membru al Navy SEAL a popularizat ideea conform căreia atunci când simți că nu mai poți, nu ai consumat încă potențialul maxim, „Când crezi că ești terminat, de fapt ai parcurs doar 40% din capacitățile tale” (4 ).

Această schimbare de perspectivă poate aduce unele schimbări la nivelul percepției senzației de oboseală și durere a sportivilor și o schimbare a strategiilor de antrenament și recuperare din partea antrenorilor, bazate pe o înțelegere mai profundă a fiziologiei. De asemenea poate fi utilă pentru a ilustra în mod pragmatic cum intensitatea efortului inițial (startul) poate influența răspunsurile fiziologice ulterioare, ajutând sportivii și antrenorii să înțeleagă mai bine legătura între intensitatea startului, energie și rezultatele metabolice.

Sportivii pot aborda oboseala fizică diferit, fiind conștienți că lactatul nu este „toxic”, ci un combustibil util pentru organism, ceea ce poate reduce teama de acumularea de lactat în timpul antrenamentelor maximale și în competiții.

Astfel se poate redefinii percepția efortului și durerii musculare la intensități mari ale efortului – în loc să simtă aceea senzație de durere datorată lactatului din mușchi ca pe ceva dăunător, sportivii o pot percepe ca pe un semn/reper al corpului lor care lucrează eficient și care va contribui la susținerea energetică a organismului în zona de platou de absorbție de oxigen și tot odată ca pe un precursor al declanșării de endorfine.

Prin urmare, crește încrederea de a performa la nivel înalt chiar și în situații de stres fiziologic. Reducerea fricii de acumularea de lactat le permite să rămână mai calmi și să gestioneze durerea musculară mai eficient, ceea ce este crucial în sporturile în regim anaerob. Considerarea lactatului ca un „aliat” care îi ajută să finalizeze cursa sau să atingă un record, contribuie la o stare mentală mai puternică. Senzația de arsură și încărcare a mușchilor în timpul efortului care este însoțită de gândul ”asta trebuie să simt pentru câștigarea medaliei; durerea din prezent este medalia de mai târziu” dă sens efortului crescând motivația de realizare; pe când gândul ”nu mai pot, dacă nu termin cursa, dacă o să mă doară mai tare?…” are rol de autoprogramare a eșecului și activare a protecției limitatoare a ”guvernatorului central”.

Concentrarea prin repetare mentală a ceea ce are de făcut sportivul are rol de autoprogramare și pregătire a creierului și întregului organism pentru ce urmează să facă.

Exemplu:

1. Michael Phelps Campionul olimpic la înot a devenit renumit nu doar pentru abilitățile sale fizice, ci și pentru tehnicile sale de vizualizare. Phelps repeta mental fiecare detaliu al cursei înainte de competiții, astfel încât, atunci când simțea stresul fiziologic sau durere mintea lui era deja pregătită să transforme aceste semnale într-un impuls de performanță. Această pregătire mentală l-a ajutat să rămână concentrat și să gestioneze momentele dificile din timpul curselor Bob Bowman, antrenorul lui Phelps detaliază, ”vizualizarea este eficientă atunci când este făcută în mod constant și repetat, până la punctul în care atunci când te ridici pe bloc, creierul tău are senzația calmă și echilibrată de a fi fost acolo de o mulțime de ori. Trebuie repetat de multe, multe ori. Până când Michael se ridică pe bloc start pentru a înota la Campionatele Mondiale sau la Jocurile Olimpice, a înotat acea cursă de sute de ori în mintea lui înainte de a ajunge acolo”(5).

2. Ultramaratonistul de renume internațional Scott Jurek își etalează filosofia în cartea sa, Eat & Run, unde explică cum a folosit meditația, afirmațiile pozitive și o acceptare profundă a durerii ca parte integrantă a procesului său de antrenament. Jurek consideră că durerea nu este un semn de slăbiciune, ci dovada unui efort autentic, iar mentalitatea de a transforma fiecare senzație neplăcută într-o sursă de motivație a fost esențială pentru succesul său în cursele de anduranță (6).

Pentru Eliud Kipchoge, maratonist renumit, fiecare senzație de oboseală sau disconfort muscular este o dovadă a muncii depuse și un indicator că se apropie de potențialul maxim al corpului său. Filozofia sa subliniază ideea că depășirea durerii fizice este un pas esențial în atingerea performanțelor remarcabile, iar mentalitatea lui de a transforma fiecare moment dificil într-o oportunitate de creștere a fost crucială pentru succesul său în maratoane (7).

De asemenea, Muhammad Ali, legendarul boxer, avea o abordare similară, afirmând că a urât fiecare minut de antrenament, dar a continuat, spunându-și: „Nu renunța. Suferă acum și trăiește restul vieții tale ca un campion (8).”

În concluzie, deși abordarea bazată strict pe VO₂ max consideră că limitele performanței sunt impuse de capacitatea de transport și utilizare a oxigenului – unde factorii metabolici negativi, precum acumularea H⁺, joacă un rol esențial – teoria guvernatorului central reconfigurează această perspectivă. Conform ideii principale, creierul monitorizează constant semnalele periferice (inclusiv indicatori precum ionii de hidrogen) și acționează preventiv, mai devreme sau mai târziu, pentru a reduce activitatea musculară înainte ca schimbările metabolice să devină periculoase. Astfel, ionii de  H⁺ devin mai degrabă semnale de avertizare integrate într-un sistem complex de reglare, decât factori cauzali direcți ai epuizării.

Această abordare nu anulează complet valoarea măsurării VO₂ max, ci oferă o interpretare mai globală a mecanismelor de oboseală. În esență, în timp ce VO₂ max rămâne un marker important al capacității fizice, teoria guvernatorului central subliniază importanța controlului neuronal și a integrării semnalelor metabolice pentru a optimiza performanța și a proteja organismul de riscuri excesive.

Din perspectiva psihologică, redefinirea lactatului ca „aliat” în loc de „dușman” contribuie la o schimbare pozitivă în mentalitatea sportivilor. Aceștia pot percepe senzația de „arsură” musculară ca pe un semn al eficienței corpului lor, ceea ce le crește motivația și încrederea în propriile abilități. Această schimbare psihologică îi ajută pe sportivi să gestioneze mai bine durerea fizică și să performeze la nivel înalt, chiar și în condiții de efort extrem.

Referințe

1. http://www.csdinamo.eu/psihologie-sportiva/psihologie-sportiva/rezistenta-la-efort-maximal
2. Hutchinson, A. (2018). Endure: Mind, body, and the curiously elastic limits of human performance. Edit. HarperCollins.
3. https://books.google.ro/books/about/Exercise_Physiology_Human_Bioenergetics.html?id=yJGibwAACAAJ&redir_esc=y
4. Goggins, D. (2018). Can’t hurt me: Master your mind and defy the odds. Lioncrest Publishing.
5. Bowman, B., & Phelps, M. (n.d.). How Michael Phelps Used Visualization to Stay Calm Under Pressure. Your Swim Log.
6. Jurek, S., & Friedman, S. (2012). Eat & Run: My Unlikely Journey to Ultramarathon Greatness. Houghton Mifflin Harcourt
7. Eliud Kipchoge Profile. Retrieved May 25, 2025, from https://worldathletics.org/athletes/kenya/eliud-kipchoge-14208194
8. 90 cei mai buni citate și zicale motivaționale pentru succes în sport

CS Dinamo, 24 iunie 2025