Dinamo va debuta astăzi în noul sezon al Superligii, iar acest prim meci poate fi ușor, dar nu va fi o plimbare prin parc. Totul va depinde de modul în care ai noștri vor trata acest debut.
Atitudine – Disciplină – Concentrare – Responsabilitate
Atitudine, disciplină, concentrare și responsabilitate – ingredientele esențiale pentru un început de sezon reușit!
Atitudinea – Suntem Dinamo! Acum și aici trebuie să fim mai buni. Atitudinea nu este o idee abstractă, ci un element definitoriu care trebuie să ne caracterizeze în meciul de astăzi și pe tot parcursul acestui sezon.
Disciplina – În fotbal, la fel ca în viață, succesul sau eșecul depind în mare măsură de disciplină. Există autodisciplina, care are un impact major și contribuie decisiv la performanță. În lipsa acesteia, intervine disciplina impusă – de cele mai multe ori, ca reacție la un eșec.
Concentrare – Chiar dacă suntem favoriți și valoarea echipei ne îndreptățește să credem într-o victorie în acest prim meci, jucătorii lui Kopic trebuie să rămână concentrați de la primul până la ultimul minut. În trecut, am ajuns de prea multe ori în situații dificile din cauza lipsei de concentrare. Atenția și implicarea trebuie să fie continue, indiferent de contextul sau atmosfera în care se va desfășura partida.
Responsabilitate – Tricoul lui Dinamo cântărește greu. În spatele băieților care ne vor reprezenta astăzi pe teren stau sute de mii de inimi – oameni care își pun speranțele și așteptările în această echipă. Pentru a câștiga respectul suporterilor, jucătorii trebuie să fie conștienți de marea responsabilitate pe care o poartă și să trateze meciul cu toată seriozitatea. Nu vei fi aplaudat în exces dacă învingi, dar cu siguranță vei fi aspru criticat dacă nu o faci.
Intrați pe teren și faceți-ne mândri de voi!
HAI DINAMO!