Boateng, pe lista unei echipe din afara țării thumbnail

Boateng, pe lista unei echipe din afara țării

Sezonul bun făcut de Dinamo a atras atenția cluburilor din străinătate.

Dacă pentru Cătălin Cîrjan a existat interes din Vest, fiind un jucător tânăr, cu potențial de echipă națională, acesta nu este singurul dinamovist aflat pe radarul echipelor din afara României.

Kennedy Boateng, aflat în ultimul an de contract, este dorit în Azerbaidjan. Mai exact, presa locală a anunțat că Neftchi Baku este interesată de serviciile fundașului și ar fi gata să-l transfere.

Mai mult, site-ul sportinfo.az a dezvăluit și prețul cerut de Dinamo pentru transferul fotbalistului de 28 de ani: două milioane de euro.

„Ținta lui Neftchi, de 2 milioane de euro, a fost anunțată. Neftchi continuă să fie activă pe piața transferurilor, iar identitatea unuia dintre jucători ne este deja cunoscută: este vorba despre Kennedy Boateng. Fundașul în vârstă de 28 de ani aparține în prezent clubului român Dinamo”, au notat jurnaliștii azeri.

Dinamo a demarat negocierile pentru prelungirea contractului, însă, deocamdată, nu s-a ajuns la un acord. Oficialii clubului au transmis că, în cazul în care jucătorul nu semnează prelungirea, nu va rămâne până la finalul contractului.

,,De asemenea, Boa, din momentul în care a venit… era la fosta lui echipă din Austria, care retrogradase, și mulți nu erau siguri că va putea aduce ce a adus, de fapt, aici.

Cred că a fost parte din cel mai bun „unsprezece” din Liga 1 sezonul trecut. A avut o evoluție foarte bună în anul petrecut la Dinamo. În această perioadă de pregătire a muncit foarte bine, a fost extrem de concentrat.

Este în ultimul an de contract, iar asta este important. Clubul a început deja negocierile pentru o prelungire, ca să nu ajungem din nou în situația pe care am avut-o cu Homawoo și Selmani sezonul trecut. Este un semn că Dinamo crește, că învață din unele lucruri care poate nu au fost comunicate cum trebuie în trecut.

Acum înțelegem mai bine cum gândesc unii jucători, ce își doresc pentru cariera lor. Pentru mine este important ca, dacă vrem să îl păstrăm mai mult timp, să o facem. Iar dacă pleacă, să o facă pe un transfer, nu liber de contract, cum s-a întâmplat în alte cazuri. Boa este și unul dintre liderii vestiarului.”, a explicat Zeljko Kopic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *