Written by Dragă Denis,
Iartă-ne! Serios. Iartă-ne că am urlat, că am scrâșnit din dinți și că am visat, în clipele noastre de rătăcire, să te vedem alergând prin groapa de noroi a iadului, cu scutul în piept și cu ștampila dușmanului pe frunte. N-am știut. Nu ne-am prins. Ne-a luat pe nepregătite. Și da, am fost proști. Proști de am bubuit.
Dar acum știm.
Tu nu ne-ai trădat. Te-ai infiltrat. I-ai penetrat.
Ce părea o plecare rușinoasă s-a dovedit a fi o misiune sub acoperire. Tu nu ai fugit de Dinamo. Ai plecat la adversari ca să-i sabotezi din interior. Ca un veritabil Cal Troian, doar că în loc de roți aveai crampoane, și în loc de războinici ascunși, purtai cu tine spiritul lui Florea Dumitrache și nervii lui Cornel Dinu. Și acum… se vede.
Am văzut meciul aseară. L-am urmărit cu acea combinație de interes și speranță, cu care un dinamovist se uită la o pisică epileptică dansând pe manele într-un documentar BBC despre fauna urbană. M-am uitat cu detașarea cu care privesc un pui de struț cum joacă șah în parcul IOR, sau cum privesc un guguștiuc beat care încearcă să se împerecheze cu o dronă.
Dar tu, dragă Denis, ai fost magnific.
Ai intrat pe teren și ai înghețat timpul. Mingea a murit în ghetele tale, parcă n-a mai vrut nici ea să colaboreze cu tine. Ce pase, ce șuturi la poartă, ce driblinguri? Zero! Nada!
Și totul… „intenționat”, nu-i așa?
Ai vrut să pară că ești slab. Dar noi știm acum adevărul: ești un artist al subminării. Ești sabotorul perfect. Când ai luftat, ai făcut mai mult rău decât un penalty ratat în prelungiri. Când ai părut pierdut, de fapt ai rătăcit planul lor de joc. Le-ai mâncat moralul cu zâmbetul în colțul gurii și cu crampoanele în direcția opusă mingii.
Iar în fața cui ați reușit să vă faceți de râs? În fața unei echipe care apare pe Wikipedia doar dacă donezi sânge. În fața unei campioane dintr-o țară care are mai multe capre decât spectatori pe stadion și în care fotbalul e transmis cu semnal de pe bloc. Și totuși, acești băieți cu gleznele muncite de pășune și condiția fizică de paznic de supermarket, de la Shkendija, o echipă al cărei nume sună a pastilă pentru balonare, v-au dat fotbal. Cu toată umilința.
Denis, mulțumim!
Mulțumim că te-ai dus acolo să le bagi nisip în ghete. Să le încurci schemele de joc și să le oferi pase filtrante către nicăieri. Ești mai eficient decât orice coregrafie a galeriei lor și mai devastator decât un discurs al patronului când i se taie microfonul la tv.
Pe noi ne-a durut plecarea ta. Am plâns, am înjurat, am scris editoriale cu năduf și ne-am uitat în oglindă întrebându-ne: Unde am greșit, Doamne?
Dar tu ai știut. Ne-ai iubit atât de mult, încât ai decis să îți sacrifici cariera pentru onoarea noastră. Ai riscat totul ca să te infiltrezi printre ei. Să-i rupi din interior. Nu cu goluri. Cu pase aiurea. Cu demoralizare. Cu haos.
Ne cerem scuze! Public. Sincer. Plini de admirație și de regrete amare ca o peluză fără torțe.
Și acum, dacă tot te-ai dus până acolo, termină ce ai început.
Fii coșmarul lor în fiecare meci, fiecare antrenament. Trage la poartă cu ochii închiși și sufletul în gândul lui Cornel Dinu. Fă-i să se îndoiască de propria realitate. Lasă-i să creadă că „forma sportivă” e doar o conspirație și că antrenamentul e opțional. Sabotează-i cu grație.
Noi, dinamoviștii, te-am înțeles abia acum. Târziu. Ca fraierii. Dar sincer, a fost nevoie de o rușine istorică, de un eșec în fața unei echipe al cărei site e scris într-o limbă care sună a spam rusesc combinat cu instrucțiuni de mașină de spălat turcească, ca să înțelegem cât de tare e planul tău.
Ne pare rău, Denis.
Iartă-ne!
Sabotează-i până la capăt!
Cu respect și admirație târzie,
Suporterii dinamoviști târziu iluminați, dar cu conștiința trează… 🤍♥️🙂