În perioada 26 iunie-29 iunie, s-a desfășurat Cupa Mondială II de la Lucerna. În cadrul competiției de verificare în vederea participării la Campionatul Mondial de la Shanghai (21-28 septembrie), delegația României s-a întors cu 6 medalii (3 aur- 2 argint, 1 bronz), iar la 5 dintre ele au contribuit și sportivii dinamoviști.
Medaliile la care au contribuit sportivii clubului Dinamo:
AUR – dublu rame masculin: Florin Lehaci (Dinamo), Florin Arteni (Steaua)
AUR – 8+1 feminin: Cristina Druga, Roxana Anghel, Maria Lehaci, Amalia Bereș, Ancuța Bodnar (toate Dinamo), Geanina Juncanariu, Adriana Adam (Steaua) – Victoria Petreanu (Dinamo)
ARGINT – patru rame masculin: Ștefan Constantin Berariu, Sergiu Bejan, Andrei Mândrilă (toți trei, Dinamo), Ciprian Tudosa (Steaua)
ARGINT – patru vâsle feminin: Iuliana Buhuș, Emanuela Ciotău (ambele de la Dinamo) Alexandra Ungureanu (Steaua) și Patricia Cireș (CSM Iași)
BRONZ – 8+1 masculin: Mihăiță Țigănescu, Laurențiu Danciu, Claudiu Neamțu, Alexandru Ciobîcă (toți Dinamo), Mugurel Semciuc, Constantin Adam, Leontin Nuțescu (toți trei Steaua), Bogdan Baitoc (Rapid) – Adrian Munteanu (Dinamo)
CS Dinamo, 2 iulie 2025

