Written by Preambul:
Pe stadion s a facut noapte, dar bataia de joc a stralucit ca ziua…
Am citit astazi in presa sportiva intepata in unghii, cu o cafea amara si un oftat prelung, cam tot ce se putea citi despre evenimentele si „epopeea luminii” din sfertul de provincie unde a jucat aseara echipa mea de suflet, Dinamo. Am citit pana m am luat cu mainile de cap, nu de rusinea organizatorilor, ci de propria mi vointa de a nu scrie despre meci. Desi, sincer, sa nu ironizez apararea noastra din primele 10 minute, cand baietii nostri au luat doua goluri cu o gratie de flamingo lovit in cioc, mi se pare un act de autocenzura vecin cu masochismul. Dar nu, azi nu scriu despre fotbal. Ci despre bataia de joc ridicata la rang de metoda.
Adevaratul „spectacol”, nu a fost meciul in sine, ci a fost organizarea „gazduitorilor”, aia care n au invatat inca diferenta intre un stadion si un grajd, intre oaspeti si dusmani, intre regulament si batalia de la Posada.
Dar sa incep povestea acolo unde s au terminat toate povestile cu bun simt: in municipiul „Curentu n vine”, capitala „Haosului in trening”, unde se pare ca fiecare meci e o experienta initiatica intre Kafka si Breaking Bad. Un oras care, daca ar candida la titlul de Capitala Culturala Europeana, ar propune la sectiunea infrastructura: o lanterna, un paznic cu complexe si o toaleta inchisa cu lant. Un orasel unde firma de paza pare recrutata dintr un film prost cu bodyguarzi care n au trecut bacul, iar jandarmii, adusi taman de prin Mures, dupa relatarea lui Andrei Nicolescu, pareau convinsi ca se pregatesc de o revolutie, nu de un amarat meci de fotbal.
Accesul in stadion? O combinatie de labirint si umilinta. Suporterii nostri au fost tinuti ca vitele pe marginea drumului, incolonati ca niste turisti in Coreea de Nord, cu ochii paznicilor pe ceafa si cu vocea jandarmilor strigandu le demnitatea in fata. Fara toalete, fara apa, dar cu un exces de nervi si tipete venite de la tot ce inseamna oficialitatile gazda. Singurul lucru care lipsea era gardul electric si poate un paznic cu biciul.
Oficialii lui Dinamo? Tratati ca niste evazionisti la vama, controlati de doua ori, escortati cu ranjet dispretuitor si invitati la o baie de multime la Tribuna a II a. Nu tu acces decent, nu tu un pahar de apa, o maslina, daramite o cabina unde sa ti usurezi constiinta.
Asa arata un meci organizat de maestrii iluminatului public. Geniile instalatiilor electrice. Inginerii beznei administrative. Baietii aia care, daca s ar ocupa de o petrecere de copii, ar incepe cu un incendiu si ar incheia cu o defectiune la tobogan.
Dar apogeul, cireasa de pe tortul putred al provincialismului agresiv specific zonei, a fost marea „eclipsa de becuri” din min. 62, unde nici scenaristii de la „Las Fierbinti” n ar fi avut asa inspiratie. S a dus lumina. A fugit. A renuntat. Ca si cum insasi electricitatea ar fi spus: „Mie mi e rusine cu voi, bah organizatorilor!”. Si nu doar stadionul, ci tot orasul s a cufundat intr o bezna metaforica perfecta – o metafora despre cum inteleg acesti „intelepti ai intunericului” sa gestioneze un eveniment sportiv. O bezna cat un mandat de primar. O intrerupere care a bagat in ceata nu doar nocturna, ci si euronul colectiv al acestui circ ambulant care se vrea club de Superliga.
20 de minute de tacere si intuneric, cat sa recite jandarmii o rugaciune si arbitrul sa si caute fluierul cu lanterna telefonului. Timp de 20 de minute am fost martorii unui tablou suprarealist: jucatori care se incalzeau pe ecranele telefoanelor, oficiali care bajbaiau ca ntr un club din anii ’90 si suporteri care nu stiau daca sa rada sau sa planga. Probabil ca singurii care se simteau ca acasa erau sobolanii din canalizare, care si au vazut stadionul transformat in spatiu de joaca.
Fratilor, sa fie clar pentru toata lumea: nu e vorba de o simpla pana de curent. E o pana de civilizatie. O pana de bun simt. O pana de omenie. E dovada ca in unele colturi ale tarii, fotbalul e doar un pretext pentru mici razbunari cu accente nationaliste si balacareli mascate in regulament.
Un mesaj pentru suporterii si jucatorii celorlalte echipe din Superliga care urmeaza sa se deplaseze in „Tinutul fara prize”, unde becul e optional si respectul pentru adversar e pus in congelator: luati lanterne, eventual lampite frontale de miner, masti de gaze, apa, mancare de acasa, un generator portabil, vreo trei declaratii pe propria raspundere si o rugaciune in buzunar. Luati si multa rabdare si, eventual, o echipa de negociatori ONU. Veti fi tratati ca niste infractori care au indraznit sa calce pe covorul rosu al neputintei administrative. Pentru ca nu veti juca fotbal, veti experimenta o excursie in Evul Mediu romanesc cu escala prin absurdul balcanic (sic! 🙂).
Si un apel, amar dar necesar, catre Liga Profesionista de Fotbal: ori reglementati si indreptati astfel de absurditati si abuzuri, ori redenumiti competitia in „Superliga Beznei”. Macar sa stim de la inceput la ce ne inhamam. Ca fotbal o fi, dar nu mai e sport. E carnaval. Si nu unul brazilian, ci unul balcanic, cu fum gros, nervi, garduri si intuneric, adica exact ce urasc suporterii, dar ce adora diletantii cu functii. Luati masuri, ce dracu! Fiti profesionisti! Ca altfel, in curand, in loc de meciuri in nocturna, veti transmite povesti la lumanare.
Pana una alta, aprindeti lumina, bah baieti! Sau macar rusinea.
Hai Dinamo! Si tineti minte organizatorilor „iluminati”: Vom fi iarasi ce am fost si mai mult decat atat! 🤍♥️