Written by Ne-au topit căldurile nu este doar o piesă de vară potrivită ultimei săptămâni. Pare, din păcate, să fie și o bună descriere a meciului de la Oțelul Galați, acolo unde câinii roșii s-au topit parcă și au ratat ocazii monumentale, bifând totodată primul eșec al noului sezon.
Ca deobicei, începem cu așezările tactice.
Oțelul Galați: 4-3-3 pe foaia de joc, cu Zivulic în rol de 6 și Ciobanu cu Lameira în rol de mijlocași de creație, cu sarcini foarte clare defensive (blocare Cirjan sau pase spre el). Pe fază ofensivă Oțelul aducea sprijin consistent pe axul central. Pe final de meci Zivulic coboară, Oțelul terminând partida cu 5 apărători pentru a bloca centrările.
Dinamo: 4-3-3 dar, cum ne-am obișnuit deja, pe așezarea ofensivă arătam mai mult a 2-3-5 cu Sivis urcat mult în flancul drept.
Balint a optat pentru un plan de joc eficient (a se citi pragmatic) dar cu propriile principii vizibile. Spre deosebire de alte adversare, Oțelul nu a căutat doar cartea contra-atacului din poziții de apărare joasă (low-block) ci a știut și cum să țină liniile sus și să construiască capcane de pressing.
Scriam după meciul cu Botoșani că Gnahore joacă mai avansat și îmi place acest lucru, acum mă văd nevoit să explic mai în detaliu pentru că această schimbare față de sezonul trecut nu e fără riscuri. Pe de o parte, cel mai bun pasator din echipă e mai aproape de careul advers, ceea ce înseamnă că forța de pătrundere a lui Cirjan și mișcările celor 3 din față sunt acum mai periculoase pentru că Eddy îi poate găsi.
Pe de altă parte însă, Gnahore este acum mai sus ceea ce îl predispune la greșeli pe tranziție. Nu are o viteză din cale afară de spectaculoasă iar echipele care vor un joc de tranziție au libertate mai mare de mișcare dacă Gnahore trebuie să recupereze teren pe fază defensivă. De fapt, Eddy este un 6 foarte bun pentru Superliga dar care, datorită paselor sale, excită ideea de a juca mai sus, până la urmă orice antrenor și-ar dori ca cel mai bun pasator al său să joace cât mai aproape de poarta adversă (bună ziua domnule De Bruyne).
Problemele pentru Dinamo apar datorită faptului că Eddy e un excelent pasator ȘI mijlocaș defensiv ce folosește poziționarea pentru a se apăra. Eddy interceptează multe pase și taie culoare de pasă mai mult decât să caute dueluri 1 contra 1. El patrulează zona din fața apărării ca un general, dar nu are viteza de a face box-to-box sau de a acoperi spații foarte mari lăsate libere de ieșiri la pressing. Primul gol al gălățenilor vine din această dilemă, pentru că Gnahore era în marcaj la Ciobanu iar Zhelev intră în centru prin spatele lui Musi fiind om liber.
Pentru că au om în plus la centrul terenului și au sărit peste prima linie de apărare, gălățenii o forțează pe Dinamo să improvizeze, iar Opruț decide să iasă la adversar. Din punctul meu de vedere aici este o greșeală a lui Opruț care părăsește un dispozitiv de 4 (contra 3 ai Galațiului) pentru a ataca un jucător aflat în propria jumătate (!!) care dacă rămânea singur și prelua nu avea prea multe opțiuni în afara acțiunii pe cont propriu.
Ciobanu era în marcajul lui Eddy, Kyriakou venea să strângă oricum (iar Zivulic nu se aventura mai sus de semicercul din propria jumătate), iar în apărare eram 4 contra 3 ai lor. Personal, eu prefer să cedez în acel scenariu mingea și să mă asigur că am superioritate unde contează, adică pe linia de fundași. Musi și Cirjan pot pune presiune pe Zhelev din spate. Opruț nu a fost de acord cu mine iar de aici pleacă un întreg domino de greșeli care culminează cu Mărginean oprindu-și alergarea inexplicabil fix în momentul în care poate întinde un picior pentru a degaja mingea. Din nou, cum am mai scris și după meciul cu Miercurea Ciuc, Mărginean nu are instinctele unui fundaș (încă) iar acest lucru se vede și pe tabelă.
Pe plan ofensiv Dinamo a reușit să aducă oameni în careu și cu mai multă inspirație (și muncă la Săftica) golurile vor veni. Observ însă o zonă din teren unde Sivis, Armstrong și Opruț ar putea să centreze mai des pentru a crea ocazii. Explic imediat, mai întâi vreau să explic cum aducem mingea în careu din ce am observat.
Pare că există o preferință pentru a centra la bara a doua, iar asta din sezonul trecut. Pe de o parte ideea pentru această instrucțiune tactică e fundamentată în ideea că un fundaș lateral e mai scund (de regulă adevărat, Miguel Silva este excepția) și deci cu un joc aerian mai slab. În plus, portarii din Superliga nu prea ies la centrări, deci două motive pentru care o centrare la bara a doua nu este altceva decât o instrucțiune de bun simț. Problema este că Dinamo are încă o zonă pe care o poate exploata mai bine (zic eu) cât timp Perica este accidentat.
Observați că acest spațiu este de regulă liber, pentru că fundașii centrali au instinctul de a se apăra pe careul de 6 metri, mai ales când atacantul atacă bara 1. Aici sunt două opțiuni pentru mine. Ori Karamoko/Pop atacă bara 1 și trag adversarul după ei, deschizând acest spațiu pentru Eddy/Champos și Cirjan, ori varianta doi în care Karamoko/Pop aleargă spre bara 1, apoi se retrag la punctul cu var după ce fundașii centrali s-au poziționat pe linia de 6 metri. Această variantă e mai sofisticată și necesită muncă suplimentară pentru că ai nevoie de timing foarte bun, când te oprești din alergare spre bara a doua și te întorci la punctul cu var, dacă faci prea târziu schimbarea de viteză nu ajungi la pasă, dacă o faci prea devreme fundașii centrali sunt lângă tine. Prefer momentan prima variantă, mai ales că Eddy, Cirjan și Kyriakou au un picior bun de șut.
Ocazia aceasta vine pe fondul unui joc colectiv foarte bun. Dejucăm pressingul Oțelului și ajungem cu Sivis în poziție ideală, spațiul liber e în centrul careului, Armstrong preia și recentrează la bara a doua, unde Opruț uită pentru moment că e jucător de picior stâng spre disperarea dinamoviștilor.
Fac aici o scurtă paranteză. Vor fi echipe care vor încerca pressingul, precum a făcut Oțelul. În funcție de intensitatea și capacitatea de execuție a pressingului, unii adversari (Craiova, FCSB, Rapid și posibil Argeșul lui Andone) vor pune probleme la construcție, dar în mare Dinamo (ca și în meciul de la Galați) va reuși să iasă pe spațiile libere și să devină periculoasă. Aici va conta foarte mult capacitatea jucătorilor din față de a ataca spațiile, de a oferi unghiuri de pasă pe poziții viitoare. La fel văd și viitorul dinamicii Armstrong-Sivis, scoțianul vrea să paseze pe culoare pentru Sivis, ușor-ușor mai multe astfel de pase vor crea superioritate pe flancul respectiv.
Dinamo a construit un stil de joc adaptat pentru un atacant care, momentan, se lasă așteptat de la infirmerie și, deși Perica e un atacant bun, el nu este pe foaia de joc. O altă problemă este că Perica nu are rezervă de profil similar, Pop și mai nou Karamoko fiind jucători ce preferă spațiile. Cu cât trec etapele, cu atât are, pentru mine, mai mult sens ca Dinamo să își recalibreze tactica de atac și să înceapă să folosească alt tip de centrări, livrate (și) în alte zone.
Golul nostru.
Din nou, superioritate numerică pe fază ofensivă. Musi intră în centru, îl atrage pe Kazu după el (care nu poate să îl ignore deoarece Musi este în raza lui vizuală) și Sivis este singur la bara a doua. Opruț, cu ceva șansă, pasează mingea până la Sivis care înscrie (din două încercări). De remarcat că Dinamo aduce constant cel puțin patru jucători în careu.
Golul 2 al Oțelului
Legat de Sivis, aș vrea să remarc un lucru înainte de a-l critica pentru gol. La prima vedere am fi tentați să spunem că Sivis greșește grav prin modul de a se apăra. Ca fost fundaș lateral (e drept, de nivel mediocru) retras prea devreme dintr-o pasiune pentru analiză și antrenorat, nu pentru că nu aveam talent (ironie și sarcasm, să fie clar), un lucru țin minte de la domnul meu profesor. De regulă, fundașul lateral advers are piciorul de bază în funcție de banda în care joacă (cum de altfel e la Dinamo) și trebuie să îi blochezi piciorul de bază. De altfel, braziliano-japonezul Kazu a și șutat cu stângul în prima repriză.
Astfel, luată în acest context, decizia de a bloca stângul lui Kazu are sens și Sivis era chiar bine poziționat pentru asta. Surpriza e că niponul are piciorul drept destul de bun, astfel l-a surprins cu un șut cu dreptul. Nu caut scuze nimănui, doar încerc să înțeleg cum au gândit jucătorii și antrenorii diverse faze din joc. Oricum, până la Sivis, ca și la celălalt gol, au fost alte piese din domino care au căzut (Musi pierde balonul, nimeni nu-l poate opri pe Joao Paulo la mijloc) și e nedrept să blamăm doar un jucător pentru aceste goluri.
Acum, câteva gânduri despre problemele de lot și percepția jocului.
În primul rând, Dinamo are 3 meciuri consecutive în care deține controlul mingii și își creează ocazii. Dinamo a avut un xG (expected goals) de 2.73 în acest meci, cel mai mare din acest debut de sezon (prin comparație, la Ciuc a fost un xG de 1.60, iar cu Botoșani de doar 0.58). Mai mult decât atât, Dinamo a câștigat posesia prin pressing la o distanță medie de doar 28.9 metri de poarta lui Dur-Bozoancă, semn că pressingul echipei este unul eficient. Problema majoră a echipei în acest moment o reprezintă, deci, ineficiența în fața porții. Mai jos aveți graficul de distribuție al xG-ului care ne ajută să vedem în ce momente și-au creat ocazii echipele.
Iese în evidență că Oțelul a creat ocazii în prima parte, iar finalul i-a aparținut exclusiv lui Dinamo. Să fie oare un risc asumat de Balint, știind că intensitatea lui Dinamo scade în finalurile de meci? Probabil nu, ocaziile lui Caragea venind în ultimele 12 minute de joc, dar este un semn că putem pedepsi adversarul dacă se retrage cu mai multă concentrare în fața porții.
În analiza de performanță, acesta este un aspect pozitiv, pentru că se poate traduce prin faptul că (momentan) echipa subperformează la finalizare, dar ajunge acolo. Aceste lucruri trebuie să le dea încredere băieților lui Kopic că direcția e bună, pentru că este. Dinamo a avut o medie a posesiei de 64,6%, mai mare decât cu Botoșaniul, și a reușit dublul paselor în ultima treime comparat cu etapa trecută (113 vs 66 cu Botoșani).
Problemele pe care Dinamo le are, deci, nu sunt neapărat în planul tactic. Sau, mai bine zis, nu sunt exclusiv acolo, ci sunt și în compoziția lotului actual.
O să fiu direct. Pentru mine, jucătorii aduși sunt okay. Problema pe care o văd eu este legată de ce am scris mai sus. Pare că pe plan ofensiv folosim o partitură făcută pentru Perica, în contextul în care croatul e nefolosibil și nu știm dacă va fi disponibil prea curând. Ba chiar încep să mă tem de ce e mai rău, citind printre rânduri ultimele declarații ale lui Nicolescu. Se pare că Dinamo caută atacant, asta nu e secret, dar caută acum ceva similar cu Perica, semn că sunt șanse să fie o accidentare de lungă durată. Sper să mă înșel și să fiu eu prea cinic, mi-aș dori să nu am dreptate, vom vedea zilele acestea.
Bun, o posibilă soluție pentru ce atacanți avem acum am oferit. Dar, mai departe de atacant, avem limitările individuale care trebuiesc cumva potrivite de Kopic și Petre pentru a crea o echipă echilibrată. Pe scurt, Musi scoate om din joc, poate chiar doi sau trei o dată, dar nu trage la poartă prea mult. Trebuie, deci, angrenat într-un joc colectiv în care dă drumul la minge la momentul potrivit (vezi declarația lui după meciul cu Oțelul în care își asumă o parte din vină pentru golul 2 – atitudine corectă!) și ajută echipa pe construcție.
Karamoko nu e Perica 2.0, ci mai degrabă jucător de combinații, dar nu are încă relațiile de joc cu Cirjan și sper să fie compatibili, pentru că și decarul nostru vrea să atace spațiile.
Kyriakou nu e Olsen, am mai spus-o și o să o repet. Olsen nu este înlocuit ca profil de niciun jucător din acest Dinamo momentan. Kyriakou este un mijlocaș de închidere, similar cu Eddy, dar care poate ajuta și în atac, unde – culmea – Olsen se cam bloca și rareori trăgea la poartă. Spre deosebire de Eddy, Kyriakou nu e prins pe tranziții din lipsă de repere când este avansat, dar ca și Gnahore, este lent. Practic, din motive diferite, amândoi închizătorii lui Dinamo sunt foarte utili în față, dar extrem de vulnerabili pe tranziție din cauza vitezei. Cipriotul și Armstrong bat foarte bine fazele fixe, ceea ce este un câștig.
Cristi Mihai strigă în cor suflarea dinamovistă. Da, Cr. Mihai este un jucător interesant, dar el nu e Olsen 2.0 pentru că nu a fost adus pentru asta. Totuși, are reale calități de progresie a balonului și, personal, cred că el este cel mai ușor de antrenat jucător din ce e la mijloc acum pentru a deveni un box-to-box număr 8 mai apropiat de Olsen. Până nu se rezolvă această problemă de dinamică, Dinamo va suferi pe tranziții, acolo unde, dacă rămâne cu doi închizători (Eddy și Kyriakou) retrași, atunci Cirjan e izolat și nu poate să se desfășoare.
Soluția, pentru mine, o reprezintă revenirea la un Gnahore retras în fața apărării, flancat de creativul Cirjan și dinamicul Cr. Mihai, sau Kyriakou dacă dezvoltă încă o viteză în următoarele săptămâni. În meciurile cu echipe predispuse la perioade lungi de apărare, Kyriakou sau Cr. Mihai au demonstrat deja că urcă bine, dar trebuie avut grijă la tranziții.
Caragea a demonstrat că și dacă ai școala fotbalului făcută prin Italia, deciziile de moment pot fi greșite. De exemplu, nefolosirea latului pentru a alege un colț în duelul 1 contra 1 cu Dur-Bozoancă, dar xG-ul măricel al lui Dinamo din acest meci se datorează (și) lui Caragea care a avut ocazii importante, iar vârsta este un argument pentru a cere răbdare momentan.
În apărare este clar ce ne trebuie, nu vă plictisesc. Dar, pe lângă un fundaș central (chiar doi dacă vrei să îl joci pe Mărginean la mijloc, care mi se pare altă opțiune bună de număr 8 dinamic!), Dinamo are nevoie (urgentă) de concurență reală pentru Opruț. Acesta are nevoie mental pentru a se autodepăși de cineva care să îi amenințe poziția. Aduceți-vă aminte ce meciuri a făcut Opruț când a aflat că este urmărit pentru echipa națională. Este un jucător de moral, care are nevoie de concurență pentru a nu se blaza. Iar începutul de campionat l-a prins ușor prea confortabil, șutul de la Galați fiind similar cu ce pot eu cu stângul și cu asta am spus tot. Calități are, dar concurența e importantă pentru acest gen de jucător.
Pe partea de portar, aștept să îl văd și pe Epassy, momentan nu am motive să îl cer pe Roșca titular, mi se pare că problemele din trecut au rămas, iar din punct de vedere al încrederii (de sine și al echipei în el) e probabil mai bine să iasă din poartă câteva meciuri. Golul doi al Galațiului nu îl pune într-o lumină foarte bună. Deja încep declarațiile post-meci să atragă atenția că orice minge în careu e problemă mare, eu aș merge mai departe și mărturisesc că orice șut pe poartă trezește emoții pentru mine. Tânăr este, timp mai are, dar sezonul acesta, pentru mine, e vital pentru Roșca. Dacă nu prezintă un trend ascendent în meciuri și antrenamente și deficiențele tehnice nu se repară, Dinamo va avea o decizie de luat vara viitoare, mai ales că Sandu a fost trimis la Corvinul tocmai pentru a avea un sezon plin de minute. Roșca are în mâinile lui (pun intended) viitorul său la Dinamo, plecarea lui Golubovic nu este altceva decât presiune suplimentară pe care momentan nu a arătat că știe să o gestioneze.
La prima vedere, mai ales din prisma rezultatelor, Dinamo a început campionatul slab. La o privire asupra datelor de joc colectate de Opta și DribLab (pe care Dinamo l-a folosit sau încă îl folosește pentru scouting, de exemplu), ne arată că Dinamo este o echipă ce performează okay. Este a doua din Superligă la capitolul atingeri pe meci și a doua după U Cluj la capitolul atingeri în careul advers. Dinamo este peste Rapid, FCSB, Craiova sau CFR Cluj la capitolul posesie câștigată în treimea adversă. Acestea sunt datele.
Cam atât pentru azi, ar fi mai multe de zis dar sunt în aeroport și deja e lung textul. Hai Dinamo!