Superliga începe astăzi: Aventura 2025/2026 debutează! thumbnail

Superliga începe astăzi: Aventura 2025/2026 debutează!

Așteptarea a luat sfârșit: începe oficial noua ediție de campionat!

După o pauză scurtă, de aproximativ o lună și jumătate, echipele din România și-au completat loturile, au făcut transferuri, au schimbat antrenori și s-au pregătit pentru o nouă ediție de Superligă. O ediție în care FCSB își propune să-și apere titlul de campioană. Odată cu promovarea celor de la Csikszereda, Argeș și Metaloglobus, sezonul 2025/2026 se anunță extrem de interesant.

Dinamo visează la o revenire în cupele europene, însă până acolo, drumul trece printr-un sezon regulat în care trebuie să adunăm cât mai multe puncte.

Etapa 1 – Superliga 2025/2026

Vineri, 11 iulie 2025
19:00 – FC Metaloglobus vs FC Universitatea Cluj
21:30 – FC Argeș vs FC Rapid

Etapa începe cu două partide în care sunt implicate formații nou-promovate. FC Metaloglobus debutează în premieră pe prima scenă, într-un meci contra Universității Cluj, una dintre surprizele plăcute ale sezonului trecut, care va evolua în cupele europene. Chiar dacă au pierdut un jucător important, precum Blănuță, „Șepcile Roșii” pornesc cu prima șansă în fața unei echipe considerate de mulți drept „Cenușăreasa” campionatului.

FC Argeș revine în prima ligă, după ce în 2023 era trimisă în liga secundă de Dinamo la baraj. Acum, trupa piteșteană – care va juca meciurile de acasă la Mioveni – speră să se mențină în elită. În schimb, Rapidul visează la titlu, vrea mai mult decât în sezoanele trecute și se anunță un meci echilibrat și spectaculos.


Sâmbătă, 12 iulie 2025
18:30 – UTA Arad vs Universitatea Craiova
21:30 – FCSB vs AFC Hermannstadt

UTA a încheiat era Rednic, un antrenor care a obținut performanțe notabile cu resurse limitate. În locul său a venit Adi Mihalcea, cel care a salvat miraculos Unirea Slobozia și care speră acum să-și construiască un nume și la Arad. Universitatea Craiova, cu ambiții de titlu, vine cu o campanie spectaculoasă de transferuri: au plecat Mitriță și Maldonado, dar au fost aduși jucători tineri și promițători, pe sume importante.

FCSB începe apărarea titlului cu un duel împotriva celor de la Hermannstadt, o echipă care nu l-a pierdut deocamdată pe Ianis Stoica și care rămâne o candidată serioasă la locurile din prima jumătate a clasamentului. Rămâne de văzut dacă sibienii pot produce surpriza în Ghencea, chiar din prima rundă.


Duminică, 13 iulie 2025
18:30 – SC Oțelul Galați vs FC Petrolul
21:30 – CFR Cluj vs Unirea Slobozia

Oțelul vine după un sezon în care a impresionat în play-out, dar lotul a suferit modificări semnificative în această vară. Plecările mai multor jucători importanți pun sub semnul întrebării capacitatea echipei de a repeta performanțele din trecut. În schimb, Petrolul a mizat pe un nou început: l-a numit pe Liviu Ciobotariu antrenor și speră la o clasare în play-off după un 2025 dezamăgitor.

CFR Cluj pornește clar cu prima șansă în duelul cu Unirea Slobozia, echipă considerată una dintre favoritele la retrogradare. Plecarea lui Adi Mihalcea și a mai multor jucători de bază a slăbit serios formația nou-promovată.


Luni, 14 iulie 2025
19:00 – FC Botoșani vs Farul Constanța
21:30 – Csikszereda vs Dinamo București

FC Botoșani nu a avut o campanie spectaculoasă de transferuri, mizând în mare parte pe jucătorii deja existenți în lot. Farul, în schimb, trece printr-o perioadă de tranziție: Gică Hagi a părăsit banca tehnică, iar noul antrenor este Ianis Zicu, care are o misiune dificilă în contextul unei situații financiare complicate.

Etapa se încheie cu meciul de la Miercurea Ciuc, unde Csikszereda debutează în Superligă împotriva lui Dinamo. Roș-albii pleacă favoriți, dar trebuie să se aștepte la un adversar motivat, agresiv și determinat să lase o impresie bună la primul meci din istoria clubului în prima ligă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *