Written by „Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor și dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor și mâna mea în coasta Lui, nu voi crede.”
— Evanghelia după Ioan
Elevii lui Kopic trebuie să creadă în șansa lor, indiferent de cum arată cotele la casele de pariuri sau de cum îi evaluează specialiștii. Pentru că, în fotbal — ca în orice domeniu — mai întâi trebuie să crezi ca lucrurile să se întâmple cu adevărat.
În viață, adesea suntem obligați să credem înainte ca lucrurile să se materializeze. Când începem o facultate, credem că o vom termina și ne va ajuta în carieră. Când ne căsătorim, credem în fericire, chiar înainte să vedem dacă alegerea a fost bună. Când alegem un job, avem încredere că ne va aduce satisfacții, chiar dacă încă nu cunoaștem echipa.
La fel e și în fotbal: dacă nu crezi că poți fi mai bun decât adversarul, atunci nimic bun nu se va întâmpla.
De multe ori antrenorii vorbesc despre dorință și atitudine ca fiind factorii decisivi. Dar adevărul este că aceste două elemente trebuie să existe cu mult înainte de fluierul de start, înainte ca mingea să fie pusă în mișcare.
Dorința și atitudinea cresc în zilele grele de antrenament, în momentele de îndoială, în gândurile dinainte de somn când îți spui că poți mai mult. Nu se inventează în ziua meciului, ci se construiesc cu credință, muncă și o inimă care nu vrea să renunțe.
Doar atunci șansele devin reale. Doar atunci imposibilul începe să pară posibil.
Ce ne dorim?
Ne dorim un rezultat pozitiv. Ne dorim un fotbal mai curajos, mai conectat cu spiritul tribunei. Dar oare nu acesta este mesajul pe care trebuie să-l transmitem?
Dacă zi de zi, în spațiul public, repetăm că nu avem nicio șansă, că „ei” sunt mai buni, că avem minusuri evidente, cum să le cerem băieților să creadă în ei?
Cum să-i facem să conștientizeze că pot învinge, dacă vocea tribunei devine o șoaptă de îndoială?
Înainte ca echipa să creadă în victorie, noi trebuie să credem în ea. Credința naște curaj, iar curajul aduce șansa.
Dacă ar fi fost doar un specialist dintr-un studio TV sau un simplu comentator pe rețelele sociale, probabil Toma ar fi avut renumele de „realistul”. A rămas însă cu acela de „necredinciosul”.
Realistii sunt oameni care știu unde vor să ajungă, dar lucrurile bune se întâmplă doar când înflorește speranța.
Sâmbătă ne vedem pe stadion!
HAI DINAMO!