DINAMO-FCSB: Avem primul 11 trimis de Zeljko Kopic! Surprize mari thumbnail

DINAMO-FCSB: Avem primul 11 trimis de Zeljko Kopic! Surprize mari

A venit și ziua marelui meci, așteptat de către suflarea dinamovistă.

În momentul în care se stabilește țintarul sezonului, bifăm în calendar ziua în care îi întâlnim pe rivali. 2 august 2025 este ziua în care vrem să întrerupem seria lungă de meciuri fără victorie împotriva lor.

Nu este un secret faptul că am început foarte prost sezonul, suntem mult sub așteptările setate inițial. Dacă ne-ar fi spus cineva că vom obține doar două puncte în primele trei etape, i-am fi spus că e nebun, dar suntem în acest punct. Nu mai putem face nimic în privința punctelor irosite până acum, trebuie doar să privim spre viitor și să ne gândim cum să urcăm în clasament.

Dinamo nu este în cea mai bună formă, dar nici adversarii din această seară nu se prezintă la cel mai bun nivel. Au fost eliminați foarte devreme din preliminariile Champions League de către cei de la Shkëndija, în campionat au arătat unele slăbiciuni, astfel că nu mai sunt atât de favoriți precum în partidele anterioare.

Raportul de forțe ar fi fost poate înclinat în balanța noastră dacă nu am fi arătat, la rândul nostru, anumite slăbiciuni în joc. Dinamo a primit patru goluri de la două echipe modeste, Kopic încă nu a găsit formula ideală de joc și, mai mult decât atât, încă mai așteptăm câteva transferuri. Două echipe cu moralul afectat, dar care știu că în această seară au cea mai bună rețetă pentru a ieși din criză: Victoria!

AVEM PRIMUL 11 TRIMIS DE ZELJKO KOPIC:

Epassy – Sivis, Boateng, Stoinov, Oprut – Kyriakou, Gnahore, Cirjan – Armstrong, Pop, Musi

Rezerve: Rosca, Pascalau, Tabuncic, Milanov, Mihai, Caragea, Soro, Barbulescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *