Fără pași greșiți thumbnail

Fără pași greșiți

Dinamo merge la Clinceni pentru un meci foarte important pentru echipa noastră, care poate salva definitiv startul de sezon.

Victoria cu FCSB a fost savurată de către familia Dinamo, după 5 ani de secetă în derby, un succes care a venit cum nu se poate mai bine, într-un moment în care Dinamo avea mare nevoie de un restart.

Însă au fost trei puncte puse în joc, Dinamo mai are de recuperat după rezultatele nefericite din primele trei runde și vineri seara, la Clinceni, este prilejul perfect de a obține un nou succes.

Dinamo întâlnește o nou-promovată, care a arătat destul de multe slăbiciuni, în special pe teren propriu, acolo unde au primit 7 goluri în două întâlniri: 1-4 cu Universitatea Cluj și 0-3 cu Petrolul Ploiești.

Dinamo vine cu maxim de încredere, dar și cu un public foarte numeros. În momentul de față, în peluză și la T2, sunt foarte puține bilete rămase, ceea ce înseamnă că stadionul din Clinceni va fi unul alb și roșu la ora de start a partidei.

O victorie cu Metaloglobus ne va urca pe loc de play-off, la finalul etapei, cel mai probabil, iar asta ne va permite să pregătim în liniște meciul cu UTA Arad de pe teren propriu. Rămâne de văzut care dintre jucătorii accidentați vor reveni vineri seara. La ultimul meci, Ikoko, Mărginean, Perića și Karamoko au lipsit, toți fiind accidentați.

Dinamoviști în echipa ideală a etapei a 4-a

Liga Profesionistă de Fotbal prezintă la finalul fiecărei runde cel mai bun unsprezece.

Iată cum arată echipa ideală a etapei a patra:

PORTAR

Cosmin Dur-Bozoancă (Oțelul Galați) – A avut șapte intervenții extraordinare grație cărora a păstrat neatinsă plasa porții echipei sale.

FUNDAŞI

Cristian Manea (FC Rapid) – Intrat pe parcursul jocului, a pasat decisiv pentru golul care a deschis drumul giuleștenilor spre victorie.

Guilherme Garutti (FC Argeș) – Gol și o prestație sigură în defensivă. Impresionează și cu forța sa fizică.

Matei Ilie (CFR 1907 Cluj) – A izbutit o dublă în derby-ul cu Universitatea Craiova.

Cristian Ganea (Farul Constanța) – Experiența lui s-a văzut și în acest meci. A dominat flancul stâng.

MIJLOCAŞI

Daniel Armstrong (Dinamo) – O prestație de vis! A marcat o triplă în primul său derby din România.

Alessandro Murgia (Universitatea Cluj) – A marcat primul gol în tricoul ,,șepcilor roșii”, reușita venind chiar în poarta fostei sale echipe.

Florin Tănase (FCSB) – A marcat de trei ori și a ajuns la 106 goluri reușite în SuperLiga României.

Alexandru Musi (Dinamo) – A intrat definitiv în inimile dinamoviștilor! A marcat, a scos un penalty și a contribuit la ultimul gol marcat de roș-albi.

ATACANŢI

Antoine Baroan (FC Rapid) – A înscris primele goluri pentru bucureșteni și a ridicat în picioare tribunele din Giulești, fiind aplaudat la scenă deschisă de pătimașii fani rapidiști.

Steven Nsimba (Universitatea Craiova) – Titularizat în premieră, a marcat două goluri, contribuind din plin la succesul alb-albaștrilor din Gruia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *