Jumătăți de măsură! thumbnail

Jumătăți de măsură!

Jocul lui Dinamo, din acest start de sezon, seamănă cu acele imagini ambigue: dacă le privești dintr-un unghi vezi o zgripțuroaică, iar din altul o femeie frumoasă.

Nu putem afirma că Dinamo joacă rău, dar nici că joacă bine. În fiecare meci, timp de 90 de minute, vedem alternând momente excelente cu perioade de blackout total.

Cu Metaloglobus am văzut o primă repriză bună și o a doua catastrofală, în timp ce duelul cu UTA a însemnat exact opusul: un start lamentabil și o repriză secundă mult mai solidă.

Nu am pretenția să identific cauza acestor fluctuații, dar e clar că ele stârnesc îngrijorare în familia Dinamo. Am încredere că Zeljko Kopic, pe care îl consider unul dintre cei mai buni antrenori din Superligă, va găsi soluția. Important este ca acest lucru să se întâmple rapid, pentru ca echipa să acumuleze punctele necesare obiectivului.

Comentariile pe care le citesc sunt la fel de neclare ca jocul echipei. Unii dinamoviști văd doar partea urâtă, alții doar partea frumoasă. Ambele tabere au dreptate – depinde din ce unghi privești imaginea.

Personal rezonez mai mult cu cei optimisti, care vad jumatatea plina a paharului, alb-rosii au meci de meci momente in care arata ca o echipa de play-off, evident insa ca inteleg si ingrijorarile celor care atrag atentia ca nu este suficient.

Pentru a-și atinge obiectivele, nu este suficient să jucăm bine doar jumătate de meci. Riscăm, precum la ultimul meci, să luăm doar un punct din cele trei puse în joc.

Nu stăm rău, dar nici bine nu stăm. Deocamdată vedem doar perspective către acel bine pe care ni-l dorim cu toții.

HAI DINAMO!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *